Crocodilii din prezent, aproape identici cu cei de acum 200 milioane de ani

  • Crocodilii sunt cele mai mari reptile, cu o vechime de 200 de milioane de ani
  • În prezent, mai există doar 25 de specii de crocodili
  • Crocodilii au cea mai puternică mușcătură din câte există în prezent

Pe vremea dinozaurilor, Pământul era cu totul diferit. La fel și animalele. Însă există și excepții.

Un studiu recent al Universității din Bristol ne explică de ce crocodilii din ziua de azi sunt aproape identici cu cei de acum 200 de milioane de ani.

Doctorul Max Stockdale a folosit un algoritm pentru a măsura rata de evoluție a reptilelor uriașe.

Aceasta este foarte scăzută însă accelerează atunci când temperaturile crească. Și practic, corpul li se mărește.

Crocodilii ar fi supraviețuit datorită diversității numărului de specii.

„De când omul a devenit dominant pe Pământ nicio specie de crocodil nu a dispărut. Chiar și cu vânătoarea intensă. Crocodilii învață rapid și își ajustează obiceiurile astfel încât să evite situațiile periculoase. Oamenii trebuie chiar să schimbe modul în care capturează un crocodil pentru cercetări pentru că devine extrem de dificil să îi păcălești de două ori în același mod.”

Mai sunt câteva animale la fel de longevive.

Trăiesc și astăzi. Tuatara e o specie de reptilă veche de 200 de milioane de ani. Scorpionul imperial are o vârstă de 300 de milioane de ani. Iar primii rechini au apărut acum 400 de milioane de ani.