Cu mască până la victoria finală. De mâine se închide tot, dar de votat, votăm

  • De marți se întrerup activitățile în învățământ, „inclusiv în creșe și universități
  • Prefectul Bucureștiului va fi schimbat. Va fi pus în funcție un polițist – Traian Berbeceanu
  • În Ilfov, viața merge înainte fără probleme

Bucureștiul trăiește zile de coșmar – unii au spus că se închide, alții că doar puțin. La ora 16 a venit verdictul – școlile se închid cel puțin două săptămâni. Masca devine obligatorie în toate spatiile publice.

Prefectul Cojanu, numit în mai, nu știa duminică dacă Bucureștiul își închide școlile pentru că era la cumpărături – a fost prins pe nepregătite de anunțul că rata de infectare a sărit de 3 la mie – toată lumea aștepta însă cifrele doar ca să confirme curba evidentă.

Ministrul Anisie a spus să așteptăm și cifrele de luni – ca la poker, poate iese cacialma. Dar n-a ieșit, COVIDUL și-a continuat ascensiunea și luni la ora 13 au fost 3,19 la mie în ultimele două săptămâni.

Luni toată lumea a trăit cu incertitudinea – ce facem mâine, cu cine lăsăm copiii, cine merge la serviciu, există sau nu concediu pentru părinții care nu pot să își lase copiii.

La 16 a apărut pe surse decizia Guvernului să scape de supărarea oamenilor – prefectul Bucureștiului va fi dat jos și înlocuit cu un polițist – Berbeceanu. La 16:30 a venit și anunțul oficial – începând cu ora 24, se închid toate – de la creșă la universitate.

Se închid cinematografele, restaurantele la interior, sălile de jocuri de noroc. Rămân deschise terasele și hotelurile. Masca devine obligatorie în spațiile publice – situația va fi evaluată la 2 săptămâni.

La câțiva pași, în Ilfov, rata de infectare e mai mică decât în București și, deși casele și școlile se află la câteva sute de metri de Bucuresti, viața merge mai departe fără probleme – școlile sunt deschise, clienții – majoritatea din București – sunt liniștiți.