• Consiliul Fiscal e de acord, în mare, cu proiecţiile pe care a fost construit bugetul.
  • CF este de acord cu evaluarea de 2,2 mld. lei privind rambursările accelerate de TVA.
  • Analişii spun că atingerea ţintei de deficit bugetar în anul 2021 e fezabilă.

Consiliul Fiscal este, în mare parte, de acord cu estimările referitoate la evoluţia economiei pe care se bazează construcţia bugetului de stat în 2021. Există, totuşi, nişte factori de risc, precum nivelul redus la veniturile bugetare. 

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: „O construcţie bugetară are întotdeauna ipoteze privind creştere economică, rata inflaţiei, în cazul de faţă – situaţia inedită rezultată din faptul că persistă pandemia. Continuăm să operăm cu o plajă, vorbim de posibilitatea ca în acest an creşterea economică să fie între 4 şi 5%, o creştere de 4-5%. Ţinta noi o considerăm fezabilă. Noi am identificat şi unele rezerve în construcţia bugetară. Este bine că până în 2021 construcţia bugetară are în vedere o corecţie a deficitului, diminuare a deficitului consemnat în 2020. Înlesnirile fiscale din 2020 se vor traduce în 2021 în încasări suplimentare la bugetul public.”

Pe de altă parte, Legea Bugetului ar trebui să includă măsuri concrete de creştere a gradului de colectare a veniturilor fiscale, potrivit Ziarului Financiar. Ar fi o performanţă pentru România, spun specialiştii de la Camera de Comrţ Româno-Americană. Acest lucru s-ar realiza prin modernizarea şi digitalizarea administraţiei fiscale şi prin reducerea economiei informale.  

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT