• Primul caz de COVID-19 a fost confirmat în SUA în ianuarie 2020
  • În februarie, Donald Trump credea că virusul va dispărea până în aprilie
  • În aprilie, în SUA era confirmată infectarea cu numărul 1 milion

Când primul caz de COVID-19 a fost confirmat în Statele Unite, în ianuarie, Donald Trump nu și-a făcut griji.

„Avem un plan, cred că ne vom descurca foarte bine, deja ne-am descurcat foarte bine”, declara atunci Trump.

Începuturile erau promițătoare

Până la finalul lunii ianuarie, erau confirmate doar 7 cazuri în Statele Unite. Trump era încrezător că țara se descurcă bine.
În plus, China, cu care încă era în relații bune, îi spunea că situația acolo este sub control. Virusul se răspândise în doar câteva țări.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

„Virusul despre care vorbim, mulți oameni cred că va dispărea în aprilie din cauza căldurii, atunci când se încălzește. În condiții normale, va dispărea în aprilie. Suntem într-o stare bună.”

Situația a început să se complice

La două săptămâni după această declarație, numărul de cazuri era de cinci ori mai mare. Dar, liderul de la Casa Albă tot nu anticipa criza. Sau cel puțin nu vorbea public despre ea. Cel puțin așa i-a mărturisit într-un interviu jurnalistului Bob Woodward.

Centrul pentru Controlul și Răspândirea Bolilor a spus că virusul se va răspândi în Statele Unite și că nu se pune problema dacă, ci când se va întâmpla. Sunteți de acord ? Nu cred că este inevitabil. Probabil se va răspândi. Este posibil. Ar putea fi la un nivel mare sau unul mic. Indiferent ce se va întâmpla, vom fi total pregătiți. Avem cei mai buni oameni din lume.

N-a dispărut de la căldură

La 13 martie, situația se schimbă radical. Donald Trump declară COVID-19 o urgență națională. Se punea deja problema dacă virusul a ajuns sau nu la președintele american.

„Nu știu dacă am fost expus, dar nu am niciun simptom. Și avem doctor la Casa Albă, avem mulți doctori, sincer să fiu. I-am întrebat același lucru, mi-au spus că nu am niciun simptom. Și nu vrem ca oamenii fără simptome să meargă să se testeze. Testul nu este nesemnificativ.

Predicția lui Donald Trump cu dispariția COVID-19 în aprilie nu s-a îndeplinit. Președintele american a aflat că China a mințit în legătură cu coronavirusul. În loc să dispară, epidemia a luat amploare. La 28 aprilie, a fost confirmat cazul cu numărul un milion.
Azi, americanii au un număr record de decese. Peste 200 de mii.
Și chiar comandantul suprem e afectat. Tocmai a fost testat pozitiv.