Cum explică Barna momentul din Parlament, când un angajat îi ridică ochelarii: „Întâmplare absolut banală“

Cum explică Barna episodul cu ochelarii din Parlament: „O întâmplare absolut banală“

Cum explică Barna episodul cu ochelarii din Parlament: „O întâmplare absolut banală“

O întâmplare absolut banală, așa explică Dan Barna episodul când un angajat al Camerei Deputaților a fost chemat să-i ridice ochelarii. Vicepremierul a spus, pentru Aleph News, că s-a gândit că își va ridica ochelarii după terminarea intevențiilor.

Este o întâmplare absolut banală. Ascultându-l pe domnul Ciolacu, mi-au căzut ochelarii de pe pupitru și i-am lăsat acolo, gândindu-mă că o să-i iau în momentul în care se vor termina intervențiile, că mi se părea ciudat să mă ridic atunci. Am spus că oricum nu trec pe acolo parlamentari. Dar colega de alături a observat și a avut inițiativa să-i facă semn unui coleg din staff-ul Camerei (Deputaților – n.r.), pe care l-a rugat să vină să ridice ochelarii. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și i-am spus că sunt acolo, jos, în față. I-a luat, mi i-a dat și i-am mulțumit. Subiect încheiat”, a declarat pentru Aleph News Dan Barna.

El mai spune că ochelarii nu sunt permanenți, motiv pntru care nu îi purta.

Nu aveam nevoie permanent de ei. Stăteau pe pupitru, au alunecat… Chiar m-am gândit să nu-i uit și să plec fără să-i iau”, a mai spus vicepremierul.

Exit mobile version