- Anna Zaitseva este o tânără mamă care a reușit să supraviețuiască împreună cu fiul ei de câteva luni și alți 17 copii după ce a rămas blocată 67 de zile în catacombele Azovstalului ocupat de ruși în Mariupol, la zece metri sub pământ.
- Aceasta este o poveste de război. O poveste despre război. Pentru ororile războiului. Dar și o poveste de speranță și iubire.
- Pentru credință și puterea neînfrânată a spiritului uman. Șocantă și instructivă, această poveste a realității, care s-a petrecut cu doar câteva luni în urmă sub ruinele unei Ucraine însângerate, ne învață cel mai important lucru – să nu renunțăm niciodată.
Anna Zaitseva este o tânără mamă care a reușit să supraviețuiască împreună cu fiul ei de câteva luni și alți 17 copii după ce a rămas blocată 67 de zile în catacombele Azovstalului ocupat de ruși în Mariupol, la zece metri sub pământ.
Anna Zaitseva este o tânără mamă din Mariupol care preda franceza la o școală înainte de a cadea în blocadă. Acum trăiește, în partea de vest a Ucrainei, cu părinții și fiul ei Svyatoslav. Ea a reușit să scape nevătămată împreună cu copiii pe care i-a îngrijit timp de mai bine de două luni în temnițele fabricii sovietice de beton armat.
Experiențele pe care curajoasa ucraineană le povestește amintesc de acea poveste de neuitat și emoționantă din emblematicul film italian al lui Robarto Benini „Viața este frumoasă”, despre nenorocirile vieții unui italian de origine evreiască în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a decis să-și folosească umorul și imaginația pentru a-și ajuta fiul să supraviețuiască în lagărul de concentrare.
A recreat toată realitatea crudă care se petrecea în jurul lor pentru copii
Pentru a-l salva fizic și emoțional de ororile războiului, ea a recreat toată realitatea crudă care se petrecea în jurul lui și al fiului său într-un joc distractiv. Anna a pus piciorul în catacombele uzinei metalurgice în februarie, când băiatul ei avea doar patru luni. De cele mai multe ori, tânăra ținea în mâini o carte cu totul specială, singura și cea mai puternică ei armă împotriva războiului. „Am citit Robinson Crusoe și așa mi-am salvat copiii”, a declarat Anna Zaitseva pentru La Repubblica.
Fabio Tonachi a povestit publicației despre emoțiile și experiențele ei din subsolurile fabricii. „Numai o tânără mamă ar putea chema puterea care i-ar permite să transforme tunelurile ruginite din Azovstal în insula Robinson Crusoe. Și a creat din ecoul terifiant al bombelor care explodează, o orchestră imaginară”, a scris jurnalistul.
65 de zile cu 17 copii fără părinții lor
„Am fost acolo timp de 65 de zile cu fiul meu și 17 copii îngroziți, fără părinții lor. Ce altceva aș putea face pentru a-i proteja de această groază?”, povestește el cuvintele Annei Zaitseva, care și-a dat tot sufletul, pentru a potoli toată această groază care se petrece atât de aproape de copii într-o aventură distractivă și plăcută. Anna i-a rugat pe copii să picteze fructe și prăjituri și apoi să le vândă la o piață imaginară în sistemul de ventilație. Ea s-a inspirat pentru asta din cartea lui Daniel Defoe și făceau plimbări în colțurile întunecate ale buncărului. Le-a citit copiilor la lumina lumânărilor aventurile lui Crusoe pentru a-i adormi pe cei mici, în timp ce cei mai mari, întorși într-o parte, plângeau încet. Tatăl ei, Oleg, muzician, a fost pilonul de bază al acestor zile grele. Când au căzut rachetele rusești, a aliniat copiii și i-a făcut să cânte și să bată din palme în același timp cu exploziile.
„Acolo era și soțul meu Kiril. A lucrat în industria siderurgică, iar după invazia rusă a intrat în Regimentul Azov. Ultima noastră îmbrățișare a fost pe 11 martie, în tuneluri. Mi-a adus scutece pentru copii și lapte praf, pe care l-am încălzit punand o cana de metal peste o lumanare. Stresul si malnutritia m-au făcut să-mi pierd laptele. Cyril mi-a dat si cartea lui Daniel Defoe. I-am promis ca daca se întoarce în viață îi voi da în brate fiica pe care și-o dorea atat de mult. Nu l-am mai văzut… , știu că a fost rănit și se află la Novoazovsk, în mâinile rușilor. Mi-a scris o scrisoare”, spune Anna.
„În buncăr erau copii între 4 și 12 ani. Le-a fost foame, și într-o zi am desenat pe foi de fructe, legume, Coca-Cola și fursecuri, și am început să ne jucăm într-o cafenea: au venit la mine să cumpere mâncare, plătind cu bancnote, pe care le-am inventat tot noi. Una dintre fete, Svetlana, avea 6 ani, era îngrozită. Am reușit să o liniștesc cu promisiunea unui tort de ciocolată: am jurat că dacă va rezista fără să plângă, când voi ieși îi voi cumpăra o prăjitură întreagă cu glazură”, a spus tânăra.
În adăpost nu era apă sau electricitate
Din cuvintele ei reiese clar că în adăpost nu era apă sau electricitate. „Am folosit un generator, în ciuda bombardamentelor, bărbații au ieșit în fiecare zi după motorină din rezervoarele tractorului. La fel era și cu apa: existau provizii, dar numai în anumite puncte din labirintul Azovstal. Luasem cu noi mâncare de acasă, o terminasem la începutul lunii martie. Șeful fabricii se asigurase și cumpărase ceva mâncare. Dar am avut pana la sfârșitul lunii aprilie”, a continuat Anna.
Mersul la toaletă era, de asemenea, dificil. Canalizările aveau o jumătate de secol, iar conductele s-au înfundat imediat. „Știți povestea aceea despre fetele japoneze care își pot spăla părul doar cu un pahar cu apă?” Credeam că nu se poate, dar…”, adaugă Anna.
„Mai era o toaletă, sus la suprafață, care funcționa, dar era un risc pentru viață. O doamnă mai în vârstă a mers acolo, moment în care un obuz de mortar a spart oglinda și bucăți din ea s-au izbit în femeie. Era plin de sânge”, a spus tânăra.
Printre lucrurile cele mai greu de explicat copiilor se numără oamenii care sângerau. Pentru asta, recunoaște ucraineana, nu aveam suficientă imaginație.
„Le-am spus adevărul pentru că nu am vrut să subestimeze pericolul. Le-am explicat războiul astfel: „LUMEA SE ÎMPARTE ÎN BINE ȘI RĂU, ȘI OAMENII RĂI FAC RĂU CU BINE”.
„Acolo unde locuiam, sistemul de ventilație era stricat. Abia cand am intors ventilatorul cu mana a intrat aer proaspat. În prima lună, am putut să privesc soarele urcând sus timp de cel mult cinci minute. Apoi a devenit prea periculos. Ne jucam de-a școala, eu eram profesor de franceză, iar tatăl meu era profesor de muzică. Am organizat mini-concerte, îmi amintesc că aveam șase petreceri de naștere, cadourile erau flori de hârtie și o carte cu imagini făcute de copii. Pe 8 martie, băieții au făcut un cântec rap pentru femei”, a adaugăt ea.
25 aprilie, cea mai proastă zi a șederii copiilor în catacombele fabricii
25 aprilie a fost cea mai proastă zi a șederii copiilor în catacombele fabricii. Atunci a avut loc prima tentativă de evacuare. Când au ieșit afară, au fost bombardați, patru din grupul lor au fost răniți. Potrivit ei, rușii au folosit una dintre acele bombe super-grele care străpungeau structuri de oțel. Cinci zile mai târziu au trăit cea mai bună zi – 30 aprilie. Apoi toți au reușit să iasă în siguranță din tunel – oricât de mult ar fi tremurat pentru viața lor în acest moment tensionat, de data aceasta au scapat. Cu o clipă mai devreme, unul dintre soldații ucraineni îi înmânase o scrisoare de la soțul ei Kirill, care lupta în altă parte în uriașa fabrică.
„Voi doi sunteți cel mai prețios lucru pe care îl am și, în această perioadă dificilă, doar gândul la voi mă ține calm. Te admir, Anya, ești frumoasă și nebună”, a scris iubitul ei.
Pe 26 mai, cei doi trebuiau să sărbătorească prima aniversare a nunții, dar nu au reușit să facă acest lucru. Cyril este încă printre rândurile care luptă pentru patria sa. Micuța Svetlana este departe de patria ei devastată astăzi. Și trebuie să fi mâncat mult așteptatul tort de ciocolată cu glazura promisă de Anya.
După ce a supraviețuit în subteran, timp în care Anna Zaitseva a avut grijă și a salvat-o pe ea și pe alți 17 copii, și-a făcut un tatuaj. Inscripția este în franceză și scrie: „La vie est belle” („Viața este frumoasă”).