- Decizia survine pe fondul încălcărilor sistematice ale drepturilor omului de către regimul Orban.
- Pentru a se activa articolul 7 împotriva Budapestei, este nevoie și de votul Franței și Germaniei pentru ca măsura să aibă efect.
- Dacă se adoptă, dreptul Ungariei de accesa fonduri europene ori de a vota legi și măsuri în cadrul Comisiei Europene este nulificat.
Danemarca, prin vocea Ministrului său al Afacerilor Europene, Marie Bjerre, face presiuni pentru a suspenda dreptul Ungariei de veto în cadrul Comisiei Europene, a relatat Politico.
Advertisment
Decizia survine pe fondul încălcărilor sistematice ale drepturilor omului de către regimul Orban. În această privință, ministrul danez se pregătește să ceară aplicarea Articolului 7 al Uniunii, prin care dacă un membru încalcă statutul organizației acesta poate fi suspendat sau în cazuri mai dure chiar exclus din cercul statelor membre europene. Practic, dacă Copenhaga aplică această măsură, dreptul Ungariei de accesa fonduri europene ori de a vota legi și măsuri în cadrul Comisiei Europene este nulificat, riscând ca Budapesta să aibă un statut mai degrabă formal în cadrul Uniunii Europene fără aceste drepturi depline.
Ce va decide într-un final Consiliul?
Până la acest moment, majoritatea membrilor europeni s-au abținut să aplice această măsură de teama unei fracturări mai adânci în cadrul blocului european, și așa destul de afectat de criza de securitate din Ucraina și de costurile ridicate ale energiei. Votul din ultimul moment al Budapestei împotriva intrării Ucrainei în Uniunea Europeană au alimentat destul de multe sentimente de alienare și nemulțumire față de politicile regimului Orban care se tot delimitează de regulile europene.
Recomandări
Totuși, pentru a se activa articolul 7 împotriva Budapestei, este nevoie de votul celor două mari puteri Franța și Germania care până acum s-au temperat în a introduce decizii drastice față de Ungaria. În schimb, cele două țări ar încerca o politică de separare a cererii de intrare în blocul european, oferindu-i întâi șansa Moldovei de a face acest lucru. Una dintre deciziile pentru a separa această cerere comună de intrare a Chișinăului și Kievului în UE ar avea legătură și cu intenția statelor uniunii de a vedea sfârșit acest război distructiv din Ucraina, care pune piedici în calea aderării țării la Uniunea Europeană.
Citește și
- Crezi că Președintele Nicușor Dan și Guvernul Ilie Bolojan înțeleg nevoile de Apărare ale României?
- Amazon va avea în curând mai multi roboți angajați decât oameni. Ce planuri are compania pentru un milion de roboți
- România ocupă locul 7 din 55 într-ul clasament al destinațiilor pentru nomazii digitali. Ce ne diferențiază
Partenerii noștri