• Daniel Ghiță deschide lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților.
  • Fostul luptător K1 candidează pentru Camera Deputaților în Ilfov.
  • Ghiță se numără printre cei care militează împotriva purtării măștii de protecție.

Daniel Ghiță, fostul luptător K1, revine în „ringul” politicii. În trecut, acesta a fost membru al Partidului România Unită, dar acum deschide lista de candidați ai Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților, la Ilfov, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Astfel, Daniel Ghiță este una dintre surprizele pregătite de social-democrați pentru alegerile din decembrie, după schimbările care deja au avut loc pe listele pentru viitorul Parlament.

Daniel Ghiță este, totodată, și unul dintre cei care promovează teorii ale conspirației în contextul pandemiei COVID-19, afirmând despre cum masca de protecție că „scade imunitatea” și pe care a catalogat-o drept „botniță”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Suedezii nu au avut carantina, amenzi, nu poarta masca și nu sunt victimele unor găști DSP și un GuWerner incompetent! Dacă scade imunitatea, rata mortalității este mai mare. Purtând masca asta se întâmplă: scade imunitatea!

La alegeri, ieșiți din casa, muriți idioților, ca noi și așa fraudam alegerile! Acum, restricții și ne este interzis sa mergem la Bisericii, ca altfel murim! Este un plan diabolic de dezumanizare!”, scria Daniel Ghiță pe pagina sa de Facebook.