- „O chestiune atât de simplă – cine a scris aceste draft-uri, cine le-a emis – care ar trebui să fie atât de transparentă, la noi în societate nu-și poate găsi dezlegarea”
- „Draft-urile sunt inovații legislative și nu ar trebui să treacă de un examen de constituționalitate”
- „Prevederile ar schimba fundamental societatea în rău, ar fi pași mari înapoi să se adopte legile în această formă”
- „Dacă într-o societate dictatorială serviciile de informații sunt, de regulă, mână în mână cu dictatorul, într-o societate deschisă rolul puterii civile este de a contrabalansa dorința lor de putere”
- „Se pare că nu pot fi vindecați de dorința aceasta de a reveni”
- „Serviciile secrete au contribuit la instrumentarea dosarelor penale în sfidarea legii și cu complicitatea magistraturii”.
- „Oamenii de la vârful puterii sunt revoltați că aceste draft-uri au apărut public, și nu de faptul că ele există”.
„Se pare că da, o luăm de la capăt. Unele dintre aceste lucruri se pot, altele categoric nu se pot. Nu mai contează ce cred eu acum, dar contează ce scrie în Constituție. Mai întâi că nu știm cine a scris aceste proiecte care nici măcar nu sunt proiecte de legi, dacă nu sunt scrise de cel care are drept de inițiativă legislativă, și că o chestiune atât de simplă – cine le-a scris, cine le-a emis – care ar trebui să fie atât de transparentă, la noi în societate nu-și poate găsi dezlegarea.
În Constituție este foarte clar cine are drept de inițiativă legislativă – nu are decât Guvernul, nici măcar un minister în parte, senatorii și deputații. Mai există și inițiativa populară dar este clar că nu suntem în acea ipoteză. Prin urmare, aceste legi, aceste înscrisuri au ieșit în viața publică, din ce înțeleg – niciun parlamentar și nici Guvernul nu și le asumă, prin urmare nu e clar despre ce discutăm. Dar hai să discutăm despre ce scrie în ele.
Vor să fie autori, să aibă inițiativă legislativă. Nu o au și nici n-o pot avea în condițiile actualei Constituții. Vor să iasă de sub control parlamentar. Nu se poate pentru că este o prevedere expresă în Constituție care spune că sunt sub control parlamentar. Parlamentul, în ședințele reunite ale Camerelor, exercită controlul parlamentar asupra serviciilor de informații. Mai mult decât atât, Parlamentul este cel care numește directorii serviciilor de informații – e adevărat, la propunerea președintelui țării. Ce spunem noi pe baza acestor informații, că vor să iasă de sub control parlamentar – este legat de faptul că nu mai fac rapoarte și de faptul că nu mai există posibilitatea care este acum în lege – de a fi schimbați din inițiativa Parlamentului, adică această schimbare înțelegem că se face doar la inițiativa Președintelui României. Nici aceasta nu se poate, pentru că chiar dacă nu scrie expres în Constituție cine-l schimbă și cine-l numește, asta vine complinită de o lege și trebuie să respecte spiritul Constituției. Dacă se spune că funcționează sub control parlamentar și nu al președintelui țării, înseamnă că acolo trebuie să fie greul atribuțiilor”, a declarat fostul judecător CCR, Daniel Morar, în emisiunea OFF/OnTheRecord pe Aleph News.
Fostul judecător care este și fost șef DNA și șef al Ministerului Public este de părere că nici imunitățile serviciilor de informații nu-și au locul în legislație:
„În legătură cu imunitățile. O parte din imunități, în sistemul nostru juridic, ca de altfel în orice alt sistem, sunt prevăzute direct în Constituție, altele sunt prevăzute în legi. Cele care sunt prevăzute în Constituție sunt sfinte, nu avem ce să discutăm de ele. Sunt unele care sunt prevăzute în legi, cum sunt imunitățile magistraților sau imunitățile judecătorilor Curții Constituționale, și care își găsesc o rațiune. Mulți au adus în discuție în această perioadă și în perioada anterioară de faptul că dacă judecătorii CCR au imunitate este posibil să aibă oricine, orice funcționar al statului. E o diferență ca de la cer la pământ. Judecătorii CCR sunt 9. Ei sunt numiți pe mandate de 9 ani. O cercetare penală în viziunea legii duce la suspendarea judecătorului din funcție. Se poate ajunge foarte simplu ca o dată cu suspendarea judecătorului până la finalizarea procesului, Curtea să funcționeze în 8 oameni sau, exagerând puțin, pot fi puși sub anchetă penală 4 din judecătorii Curții – ori Curtea nu poate funcționa decât cu 6. Adică poți bloca o instituție. Ori serviciile de informații au mii, zeci de mii de oameni și nu se poate pune problema asta. Adică trebuie să justifici foarte bine de ce îi acorzi imunitate, ce pierzi neavând imunitate….
Adică dvs. ați văzut prevederi neconstituționale de pe scaun….
Dar se văd. Raportat la Constituție. Acestea sunt raportat la Constituție: cele cu controlul parlamentar, inițiativa legislativă. Altele sunt raportate la deciziile CCR care până la urmă derivă din Constituție: cum sunt cele cu privire la calitatea SRI de autoritate în domeniul securității cibernetice. Altele se împiedică în legi. Adică o chestiune de incoerență legislativă: nu poți să ceri ca mandatul de percheziționare al sediului unei instituții să fie dat de instanța supremă, din ce am văzut, atât timp cât competența de cercetare a faptei penale – că orice percheziționare e legată de o faptă penală – aparține unei alte instanțe. Ca să fiu mai clar: dacă este cercetată o persoană sau o faptă care este de competența tribunalului și percheziția trebuie dată tot de către tribunal. Nu poți să de duci în altă parte, la altă instanță. Sunt inovații legislative și nu ar trebui să treacă de un examen”.
Daniel Morar spune că tocmai pârghiile de control civil pe serviciile de informații fac diferența dintre dictaturi și societățile deschise:
„Păi este un lucru cunoscut de mulți ani că serviciile secrete au tendința de a culege și de a deține o cât mai mare cantitate de informație tocmai în ideea de a controla societatea. Acest lucru este valabil atât pentru serviciile secrete dintr-o societate democratică, deschisă, cât și pentru serviciile secrete dintr-o societate închisă, dintr-o dictatură. Din nefericire, o spun oameni deștepți, care au analizat fenomenul în profunzime, nu este o diferență prea mare între ofițerii de informații dintr-o societate condusă de un dictator și dintre o societate deschisă. Diferența este dată doar de mecanismele care-i pot ține sub control. Dacă într-o societate dictatorială serviciile de informații sunt, de regulă, mână în mână cu dictatorul, sunt instrumentul dictatorului, într-o societate deschisă există Parlament care face legi și care are libertatea proprie, există Curți Constituționale, există judecători care le pot cenzura. Tocmai acesta este rolul puterii civile, tocmai acesta este rolul Curților, judecătorilor – de a contracara, contrabalansa dorința lor de putere. Da, ei se pare că nu pot fi vindecați de dorința aceasta de a reveni iar și iar, de a deține o cantitate cât mai mare de informații deși li s-a spus o dată, recent, li s-a spus de mai multe ori de către Curtea Constituțională….pentru că nu există control parlamentar”.
Fostul șef DNA susține că nici un control parlamentar eficient al serviciilor secrete nu poate fi făcut fără aportul acestora:
„Un control real parlamentar asupra serviciilor secrete nu poate fi făcut fără concursul acestora sau fără mecanisme drastice de pedepsire atunci când ei spun minciuni sau nu spun – că vorbeam de acțiune și omisiune. Deci serviciile secrete care nu colaborează propriu zis cu Parlamentul, cu organismul, forul care le controlează, paralizează de fapt orice control. Fac controlul inefectiv. Vedeți că în Statele Unite și în alte legislații avem un control riguros pentru că au pârghii de pedepsire. Plus că ar trebui să vorbim iarăși de conștiința serviciilor de informații. Tocmai de aceea s-a considerat un succes al României post decembriste numirea unor civili în fruntea serviciilor de informații, chiar dacă serviciile sunt militare. S-a considerat că civilii vin cu altă optică, că deschid serviciul către societate.
Ei revin pentru că undeva, cândva li s-a dat putere….
Și dacă pot să revină înseamnă că acum sau de aici încolo înseamnă că cineva, cândva le va da dreptul să revină.
Văd o fereastră de oportunitate…
E clar. Serviciile de informații lucrează cu oportunități, toată lumea lucrează cu oportunități, da.
Să știți că atunci când am venit eu procuror șef al DNA era o reticență destul de mare a ofițerilor de informații și a serviciilor de a ne comunica informații valide. Și deși eu ca procuror aș fi vrut să am informații – informațiile sunt una, actele de cercetare sunt altceva – să am informații valide de la care să pornesc o anchetă pe care să o fac cu procurorii, reticența serviciilor de informații era una care mi se părea justificată. Ei spuneau: noi lucrăm cu informații în domeniul securității naționale, munca noastră este întinsă pe perioade îndelungate, nu putem compromite un dosar de al nostru ca să vă comunicăm vouă, procurorilor, anumite secvențe din investigația noastră pentru că ne-am compromite mandatul nostru. I-am înțeles. Tocmai de aceea am fost foarte surprins când după ce am plecat eu de la DNA au început să curgă aceste colaborări dintre serviciile de informații și procurori și când s-a ajuns la colaborarea pe actele de urmărire penală – care este clar neconstituțională și trebuiau să o știe de acolo. Erau trecuți pe comunicatele de presă tocmai pentru ca să se știe unde este puterea, da, acesta a fost poate unul dintre scopuri, dar ei au trecut dintr-o zonă discretă, o zonă ocultă, zona în care trebuie să funcționeze serviciile de informații strict pe obiectul lor de activitate – într-o zonă publică. A fost dorința lor de a reveni prea mult în public. De unde în urmă cu 15 ani, când mi-am început activitatea la DNA, erau foarte reticenți în a ieși public, după aceea au fost extrem, extrem de prezenți, și parcă voiau să se știe că ei contribuie la instrumentarea acestor dosare penale. Și aceasta era în sfidarea legii”.
Morar a declarat că infiltrarea ofițerilor de informații în Justiția din România nu se putea face fără complicitatea magistraturii:
„Din surse publice aflăm că a fost considerată ca un pericol la adresa securității naționale – corupția în sine. Eu am avut acces la documente clasificate, dar n-am văzut o asemenea hotărâre a CSAT. Dorința unui stat de a considera la un moment dat un fenomen ca fiind o amenințare la adresa siguranței naționale nu este greșită. Ideea este să consideri fenomenul corupției, cum el viciază, cum el deformează deciziile statale. Dar a considera fiecare act de corupție ca fiind în parte o amenințare la adresa siguranței naționale este greșit. Iar asta n-a făcut-o politicul. Până la urmă asta a făcut-o juridicul, a acceptat-o juridicul. Au venit serviciile de informații cu datele din mandatele pe siguranță națională, iar juridicul a convertit o voință politică care are un alt scop – acela de a arăta statului care sunt politicile publice de urmat – într-una juridică. Adică a permis ofițerilor de informații să intercepteze….
Adică au făcut-o cu complicitatea magistraturii….
Nu se putea fără complicitatea magistraturii. Dacă procurorul general al României nu semna protocolul de colaborare cu SRI, ei nu aveau cum să facă lucrul acesta. Dacă judecătorii nu acceptă probe care provin de la serviciile de informații, nu avea cum să se întâmple asta”.
Fostul șef al Ministerului Public a fost mirat de faptul că vârful puterii din România s-a declarat revoltat de apariția draft-urilor în presă, și nu faptul că acestea există sau ceea ce scrie în ele.
„Vedeți că nu aflăm cine a scris aceste proiecte, nu aflăm nimic despre conținutul lor – în afară de ceea ce este scris – despre orientări, cum au gândit, dacă respectă deciziile Curții Constituționale. Nu am văzut o luare de poziție a unui parlamentar, a unui senator sau a unui deputat care are drept de inițiativă legislativă, ceea ce înseamnă că nu ei au făcut-o. Nu am văzut ministerul Justiției în această discuție, nu am văzut magistratura, nu am văzut Guvernul în această discuție. Prin urmare, discuția se duce pe chestiuni neesențiale. Inventăm termeni noi, îi și definim, pe când discuția ar trebui să se ducă pe aceste prevederi care schimbă într-adevăr – ar schimba fundamental societatea în rău. Ar fi pași mari înapoi să se adopte legile în această formă.
Și excludeți această posibilitate?
Eu nu exclud această posibilitate, pentru că vedem un proces oarecum început. Este stilul lor de lucru – al serviciilor secrete – să arunce ceva pe piață și fără să-și asume. Sau dacă le-au scăpat și nu le-au aruncat ei, trebuie să spună dacă sunt ale lor, trebuie să spună dacă le susțin. Nu poți să spui „eu susțin lucrurile acestea abia când vor fi adoptate”. Adică ce spunem? Nu discutăm de aceste proiecte sau de proiecte de legi până nu sunt adoptate? După aceea este tardiv. Tocmai de aceea există obligativitatea punerii în discuție a legilor. Da, ideea este că nu le discutăm și nu există până ce nu le adoptăm și după ce le adoptăm discutăm degeaba. După ce le adoptăm, există doar filtrul Curții Constituționale.
Nu are cum să nu existe acest pericol din moment ce vedem că oamenii de la vârful puterii sunt revoltați că aceste draft-uri au apărut public, și nu de faptul că ele există”.