De luni, gata cu școala obișnuită. Elevii și părinții sunt revoltați

Sursă foto: Profimedia
  • De luni, elevii vor învăța exclusiv online
  • Decizia nu este pe placul elevilor sau părinților
  • Specialiștii sunt de părere că situația ar fi putut fi gestionată mai bine

De luni, toate unitățile de învățământ din țară trec în scenariul exclusiv online, pentru cel puţin o lună. Decizia nu e deloc pe placul elevilor.

Silviu Morcan, reprezentant Consiliul Naţional al Elevilor: „Măsura de a închide şcolile e total iresponsabilă. Sunt şcoli, comunităţi unde rata de infectare este sub 1 la mia de locuitori. Nu poţi să închizi toate şcolile din România, pentru că sunt foarte multe unde nu există cazuri de infectare. Decizia ar fi trebuit să rămână la şcoli, să fie descentralizată aşa cum a fost şi până acum, astfel încât închiderea lor să se facă treptat, pliată pe nevoile fiecărei comunităţi din care fac parte elevii”.

Nici părinţii nu sunt de acord cu mutarea cursurilor în online. Aproape jumătate dintre cei care au participat la sondajul realizat de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi spun că şcolile nu ar trebui închise nici măcar acolo unde rata de incidenţă sare de trei la mia de locuitori.

Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiei de Părinţi: „Sunt şcoli din mediul rural, foarte mici, acolo unde nu vorbim de mijloace de transport în comun şi nu există transmitere comunitară şi acolo trebuia să dăm posibilitatea acestor copii să desfăşoare lecţiile faţă în faţă”

Ruxandra Manea, antreprenor în educaţie
, spune că „nu vom fi niciodată pregătiţi să trecem cu totul în online şi asta îi va afecta mai ales pe copiii din ciclul primar”.

Ruxandra Manea: „Nici logistic, nici dintr-o perspectivă a perspectivelor educaţionale nu suntem pregătiţi pentru online, cu precădere la preşcolari.
Dacă ne bazăm pe studiile ştiinţifice publicate în ultima perioadă, pe baza exemplelor din alte ţări, atunci cu siguranţă o abordare la nivel de comunitate poate ar fi fost mult mai potrivită”.