• Deficitul bugetar al ţării a depăşit 4% în primele şase luni ale anului, potrivit datelor raportate de Finanţe
  • Analiştii prognozează un deficit de 10% pentru anul viitor
  • Experţii atrag atenţia că România este supusă în continuare unor şocuri economice.

Guvernul Orban a cheltuit mai mult decât a încasat în prima jumătate de an, o arată deficitul bugetar de 45 miliarde lei, adică 4,17% din PIB. Şi vom intra în 2021 cu un deficit de două cifre dacă Guvernul va continua să fie generos în cheltuieli. Dar bugetul statului în S1 arată mai bine decât erau aşteptările, spun unii specialişti. Alţii cred că stăm bine doar pe hârtie.

Veniturile au înregistrat o scădere de 1,6% faţă de anul trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 13,56%. Experţii atenţionează că România este supusă în continuare unor şocuri economice, care ar urma să fie traduse de criza Covid-19 în concedieri, intrarea în insolvenţă a multor firme sau falimentul acestora.

  • Cheltuielile de investiţii au crescut cu 3,79 miliarde lei faţă de anul trecut
  • Plăţile cu caracter excepţional generate de criza COVID-19 au fost de circa 5,86 miliarde lei
  • Veniturile bugetare au înregistrat o reducere anuală de 0,5 puncte procentuale
  • Cheltuielile de personal au fost de 53,3 miliarde lei, în creştere cu 4,5%
  • Cheltuielile cu bunuri şi servicii au ajuns la 25,36 miliarde lei, în creştere cu 16%
  • Cheltuielile cu asistenţa socială s-au majorat cu 23,7%, până la 69,22 miliarde lei

Mai mult de jumătate din deficit, respectiv 23,04 miliarde de lei (2,13% din PIB), este generat de sumele lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19”, transmit reprezentanţii Finanţelor.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Dragoș Cabat, analist economic: Probabil că vom ajunge la un deficit undeva la 9%, poate 10%. Dacă în Europa se va putea ţine sub control valul II al epidemiei, atunci inclusiv România va performa destul de bine. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut pentru că au fost făcute aceste achiziţii de bunuri sanitare. Cheltuielile cu personalul au crescut prin faptul că Guvernul a plătit acel ajutor se şomaj tehnic. Avem în sectorul public majorări de salarii care se tot fac de la un an la altul.

Adrian Bența, analist economic: Chiar dacă financiar, contabil stăm binişor, în realitate lucrurile nu sunt chiar atât de bune. Pe de altă parte, în acest moment, la buget se iau în considerare doar declarările făcute de operatorii economici. Abia în 25 octombrie vom şti cu adevărat care sunt încasările bugetare. În 2020 nu existenţa unui deficit ne îngrijorează, ci faptul că acel deficit finanţează în continuare consumul. Dacă tot putem să avem un deficit şi dacă tot putem să luăm nişte împrumuturi, ar fi bine ca acele împrumuturi să fie utilizate în investiţii.