- Deficitul cash de 3,81% la 9 luni e o iluzie. Doar la 6 luni, deficitul ESA e la 3,7-3,8%
- Eurostat folosește metodologia ESA, în timp ce deficitul cash urmărește plățile și încasările efective.
- Guvernul trebuie să explice diferența dintre deficitul cash și ESA
- Taxele mai mari nu înlocuiesc controlul cheltuielilor, iar plățile amânate rămân obligații
- România are cel mai mare deficit bugetar din UE/2025: 7,8% din PIB
- Deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în T2 2026 și deficitul ajustat la 9,2%
- România are cea mai mare deteriorare trimestrială din UE, peste media UE de 3,5% din PIB
- Adrian Câciu estimează diferența dintre calcule la 35 mld. lei
- Reducerea deficitului trebuie să reflecte economii sustenabile
- Taxele mai mari cer rezultate fiscale care pot fi susținute în timp
- Contribuabilul trebuie să știe dacă Guvernul economisește sau amână plăți
- O reducere sănătoasă a deficitului nu transferă nota de plată în viitor
Poți să reduci deficitul pe hârtie, să anunți o victorie bugetară și să descoperi, când te uiți la contabilitatea europeană, că challenge-ul e mult mai mare, doar că îl raportezi altfel.
Deficitul cash scade, dar deficitul ESA arată cât de departe suntem de o finanțare sănătoasă a statului.
Iar între cele două cifre încape suficient spațiu pentru un comunicat triumfalist, o dispută politică și o întrebare pe care contribuabilul are tot dreptul să o pună: cât de mult s-a reparat bugetul și cât
de bine arată doar indicatorul pe care îl scoatem în față?
Nazare raportează că România a încheiat primele nouă luni din 2026 cu un deficit bugetar cash de aproximativ 78,3 miliarde de lei, cu circa 24 de miliarde mai mic decât în perioada similară din 2025.
Ca pondere în PIB, deficitul cash a coborât de la 5,3% la 3,81%, potrivit datelor Ministerului de Finanțe. Dar datele Eurostat pentru trimestrul al doilea din 2026 arată un deficit guvernamental de 9,2% din PIB, ajustat sezonier, cel mai mare dintre statele membre ale Uniunii Europene.
În primul trimestru, indicatorul era la 5,5%, după revizuirea în sus a valorii inițiale de 3,6%. Media UE în trimestrul al doilea a fost de 3,5%.
Teona Tomoiagă, head of chanel Aleph Business, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE, la Aleph News.
De ce prezentăm reducerea deficitului cash drept dovada însănătoșirii finanțelor publice, când indicatorul european arată că dezechilibrul rămâne sever?
Teona Tomoiagă, head of chanel Aleph Business: „Pentru că bugetul statului are două moduri de a-și spune povestea. Unul urmărește banii care au intrat și au ieșit efectiv din conturi. Celălalt încearcă să surprindă momentul economic în care veniturile și cheltuielile au fost generate, inclusiv atunci când încasarea sau plata efectivă vine mai târziu.
Iar diferența dintre momentul în care apare o obligație și momentul în care se mișcă banii poate schimba considerabil imaginea finanțelor publice.
Să luăm diferența de bază. Deficitul cash arată diferența dintre încasările și plățile efective ale statului într-o perioadă. Dacă statul amână o plată, banii nu mai ies din cont în perioada respectivă. Deficitul cash poate arăta mai bine, chiar dacă obligația economică nu a dispărut.
Metodologia ESA, folosită la nivel european, urmărește în principal contabilitatea de angajamente: veniturile și cheltuielile sunt atribuite perioadei economice căreia îi aparțin, nu pur și simplu zilei în care banii au intrat sau au ieșit din cont. Ea include și ajustări pentru dobânzi, creanțe, obligații, fonduri europene, operațiuni financiare și entitățile încadrate în administrația publică.
Pe românește: faptul că n-ai plătit încă o factură nu înseamnă că ai scăpat de ea. Dacă o companie își prezintă performanța financiară doar prin banii rămași în cont, ignorând obligațiile deja acumulate, investitorul nu primește imaginea completă.
La fel, dacă Nazare își promovează execuția cash ca pe o dovadă suficientă că deficitul este sub control, fără să explice ce arată contabilitatea europeană, contribuabilul primește doar o parte din poveste.
Tocmai de aceea, dacă vrem să vorbim serios despre finanțele publice, trebuie să vedem. Și atunci, ce ar trebui să ne intereseze? Nu dacă Guvernul a găsit o metodă prin care să anunțe un deficit mai mic. Ci dacă a redus dezechilibrul structural dintre veniturile pe care le încasează și cheltuielile pe care și le asumă.
Dacă veniturile cresc sustenabil, cheltuielile sunt controlate, investițiile produc rezultate, iar obligațiile sunt finanțate fără acumularea de restanțe, atunci avem motive să vorbim despre consolidare fiscală.
Dacă îmbunătățirea unui indicator este însoțită de un deficit ESA încă foarte ridicat, avem nevoie de explicații suplimentare înainte să declarăm victoria.
Iar dacă statul își reduce plățile într-o perioadă, trebuie să vedem dacă a economisit cu adevărat sau doar a mutat o parte din presiune în altă perioadă. O plată amânată nu este o economie. O cheltuială tăiată poate fi o economie. Diferența se vede în obligațiile rămase și în rezultatul economic, nu în sloganul de la conferința de presă.
De ce contează atât de mult ESA? Pentru că nu discutăm doar despre o statistică pe care o preferă Bruxelles-ul. Vorbim despre metodologia comună prin care statele europene își raportează deficitul și datoria publică, astfel încât situația lor fiscală să poată fi comparată.
În procedura de deficit excesiv, indicatorul relevant este deficitul administrației publice calculat conform ESA 2010. Nu execuția cash prezentată lunar de Ministerul Finanțelor.
Cash-ul îți arată cum se mișcă banii, cât a încasat statul și cât a plătit. Este important pentru administrarea trezoreriei și urmărirea execuției bugetare. Dar nu înlocuiește indicatorul european atunci când întrebarea este dacă România își respectă angajamentele fiscale.
România a înregistrat în trimestrul al doilea cel mai mare deficit trimestrial din UE, iar indicatorul a crescut față de primul trimestru. Asta cere explicații economice și fiscale, nu doar o dispută despre cine a guvernat când.
În vreme ce Finanțele comunică oficial un deficit guvernamental pe primele șase luni ale anului de doar 2% din PIB, adică 41 de miliarde de lei, Eurostat comunică, tot oficial, un deficit bugetar de 3,7-3,8% din PIB ( adică 75-76 de miliarde de lei) în aceeași perioadă a anului 2026.
Practic, în primele șase luni din acest an, guvernul a întârziat plata a 35 de miliarde de lei, bani pe care îi datorează, dar nu i-a plătit.
Azi Nazare se laudă că România a încheiat primele nouă luni din 2026 cu un deficit bugetar pe cash de 78,3 miliarde lei, cu 24 miliarde de lei mai mic faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2025.
Ca pondere în PIB, deficitul pe cash, spune Nazare, a coborât de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025 la 3,81% în perioada similară din 2026.
Doar pe primele 6 luni, eurostat arată că pe metodologia ESA, deficitul e la 3,8% din PIB. Cât spune Nazare că e pe 9 luni.
Într-o dezbatere fiscală serioasă, nu alegi indicatorul care îți convine politic. Explici diferența dintre ei și arăți ce s-a schimbat efectiv în finanțele statului.
Dacă statul comunică reducerea deficitului cash, dar nu explică suficient de clar de ce indicatorul ESA arată o situație mult mai gravă, publicul poate rămâne cu impresia că dezechilibrul fiscal a fost rezolvat.
Asta este, cel puțin, un machiaj statistic al mesajului public, dacă nu chiar o fraudă: alegerea cadrului care face rezultatul să pară mai bun.
Și aici apare ironia: contribuabilul plătește taxe mai mari, consumul este sub presiune, firmele se finanțează scump, iar statul își prezintă deficitul mai mic drept dovadă a progresului. Între timp, indicatorul european arată că dezechilibrul rămâne major.
Dacă austeritatea este justificată prin necesitatea reducerii deficitului, atunci succesul ei trebuie măsurat prin rezultate fiscale sustenabile, nu doar prin cât de bine arată execuția cash la nouă luni. Nu poți cere populației să suporte costul consolidării fiscale și apoi să măsori succesul exclusiv prin indicatorul care arată cel mai bine”.
Ce trebuie să vedem de acum înainte?
Teona Tomoiagă, head of chanel Aleph Business: „Pentru a evalua dacă România își repară finanțele publice, avem nevoie de trei lucruri. În primul rând, evoluția deficitului ESA și reconcilierea sa cu deficitul cash.
Al doilea: explicații clare pentru diferențele de calendar, clasificare și obligații
Și al treilea: dovezi că reducerea deficitului nu se bazează doar pe amânări sau efecte temporare
Trebuie urmărite și veniturile structurale, cheltuielile permanente, dobânzile, investițiile și capacitatea statului de a-și respecta obligațiile.
O reducere sănătoasă a deficitului nu înseamnă doar să plătești mai puțin într-o perioadă. Înseamnă să reduci dezechilibrul fără să creezi o notă de plată mai mare pentru viitor.
Iar dacă guvernul susține că diferența dintre cash și ESA are explicații legitime, trebuie să le publice suficient de clar încât orice contribuabil să poată înțelege de unde vine fiecare leu al diferenței”.
