• Unii aliați au încălcat protocoalele diplomatice și l-au învinuit pe Trump pentru actele de violență de la Capitoliu.
  • Până și Tayyip Erdogan, cunoscut pentru relația bună pe care o avea cu Trump, a părut să se distanțeze ieri de președintele american.
  • Unii lideri au spus că evenimentele de ieri vor submina credibilitatea SUA, de care vor putea profita unii lideri autoritari precum Xi Jinping și Vladimir Putin.

Actele de violență de miercuri seară de la Washington au fost condamnate la unison de către liderii democrațiilor din întreaga lume, care și-au exprimat stupoarea și îngrijorarea față de gravitatea și implicațiile asaltului susținătorilor președintelui Trump asupra Capitoliului, informează Financial Times.

Premierul britanic Boris Johnson, care a avut legături strânse cu președintele american în privința Brexitului, dar care în ultima vreme a cultivat cu acesta o relație mai rece, a descris scenele de la Capitol Hill ca fiind „rușinoase”, scriind pe Twitter că „Statele Unite reprezintă democrația în întreaga lume și este vital ca acum să aibă loc un transfer pașnic și ordonat de putere”.

Dominic Raab, ministrul de externe al Regatului Unit, a reiterat mesajul premierului Johnson: „SUA se mândresc pe bună dreptate cu democrația lor și nu poate exista nicio justificare pentru aceste încercări violente de a zădărnici tranziția legitimă și corectă a puterii”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

Liderul partidului Brexit, Nigel Farage, unul dintre cei mai vocali susținători ai lui Trump, a declarat că „asaltul de la Capitol Hill este greșit. Protestatarii trebuie să plece”.

Alți aliați ai NATO au încălcat normele diplomatice și au făcut apel la acțiune într-o criză politică internă. Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, i s-a adresat direct lui Trump pe Twitter și i-a cerut să îl „recunoască pe Joe Biden ca următorul președinte de astăzi”.

Ministrul german de externe Heiko Maas a fost la fel de direct, declarând că disprețul față de instituțiile democratice are efecte devastatoare, iar dușmanii democrației vor fi „mulțumiți de aceste imagini incredibile de la Washington DC”.

„Din cuvinte instigatoare ies acțiuni violente – pe treptele Reichstag-ului și acum la Capitol”, a spus Maas, făcând trimitere la incendiul de la clădirea parlamentului german din 1933, pe care partidul nazist l-a folosit ca pretext pentru a prelua puterea în Germania. „Trump și susținătorii săi ar trebui să accepte în sfârșit decizia alegătorilor americani și să înceteze să calce în picioare democrația”.

Președintele francez Emmanuel Macron a condamnat și el tulburările și a declarat că Franța este ferm alături de poporul american, care au dorit să își aleagă liderii prin alegeri libere și democratice.

„Începând cu secolul al XVIII-lea, Statele Unite ale Americii și Franța și-au împărtășit angajamentul față de libertate și democrație”, a declarat el de la Palatul Elysée, vorbind despre o „luptă comună, pentru a ne asigura că democrațiile noastre ies și mai puternice din acest moment pe care îl traversăm cu toții”. „Și nu vom ceda în nici un fel violenței câtorva indivizi care doresc să conteste acest lucru”, a afirmat el.

Macron a adăugat apoi, în limba engleză: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Washington DC cu siguranță nu este America. Credem în puterea democrațiilor noastre. Credem în puterea democrației americane”.

Simon Coveney, ministrul de externe al Irlandei, a numit revoltele un „asalt deliberat asupra democrației din partea unui președinte în funcție [și] a susținătorilor săi”.

Un diplomat european a declarat că imaginea haosului creată acum va submina credibilitatea SUA, de care vor profita unii lideri autoritari precum Xi Jinping al Chinei și Vladimir Putin al Rusiei, daunele create de evenimentele de ieri fiind unele pe termen lung.

De-a lungul mandatului său, Trump a lăudat lideri autoritari, precum Recep Tayyip Erdogan. Dar chiar și Erdogan a părut să se distanțeze ieri de președintele american, spunând că „urmărește cu îngrijorare” revoltele de la Washington.

Alți aliați apropiați ai SUA s-au abținut de la a atribui cuiva o vină, dar și-au exprimat neliniștea față de evoluția lucrurilor. Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, a declarat că concetățenii săi au fost „tulburați și întristați de atacul la adresa democrației din Statele Unite, cel mai apropiat aliat și vecin al nostru”.

„Violența nu va reuși niciodată să înlăture voința poporului. Democrația din SUA trebuie să fie susținută și va fi”, a scris Trudeau pe Twitter.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, alianță susținută de puterea americană, a condamnat „scenele șocante din Washington DC”. „Rezultatul acestor alegeri democratice trebuie respectat”, a scris el pe Twitter.

Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei, și-a exprimat și el îngrijorarea cu privire la tulburările de ieri. „Poporul irlandez are o legătură profundă cu Statele Unite ale Americii, construită de-a lungul multor generații”, a scris el pe Twitter. „Știu că mulți, ca și mine, vor urmări scenele care se desfășoară în Washington DC cu mare îngrijorare și consternare.”

Liderul opoziției britanice, Keir Starmer, a afirmat că evenimentele de la Capitol sunt „cumplite”. „Aceștia nu sunt «protestatari», acesta este un atac direct la adresa democrației și a legiuitorilor care duc la îndeplinire voința poporului american”, a declarat liderul Partidului Laburist.