Departamentul de Stat din SUA va fi dat în judecată pentru vânzarea de bombe și armament către Arabia Saudită

Sursa: Shutterstock.com
  • Statele Unite au vândut către Arabia Saudită armament în valoare de 290 de milioane de dolari
  • Centrul pentru Politică Externă din New York va da Departamentul de Stat în judecată
  • Opinia publică, Congresul și mai multe organizații consideră ca tranzacția este o amenințare la adresa păcii modiale

Departamentul de stat al Statelor Unite a aprobat vânzarea unui lot de armament în valoare de 290 de milioane de dolari, informează The Guardian. Cumpărătorul nu este altcineva decât Arabia Saudită, Administrația Trump făcând eforturi de a încheia tranzacția înainte de tranziția către următoarea administrație.  

Criticii consideră că în ciuda opoziției publicului dar și a Congresului, procesul de vânzare a fost grăbit din cauza problemelor pe care Arabia Saudită le are în cazul numeroaselor decese din rândul civililor în războiul din Yemen.

Un adevărat arsenal

Au fost vândute bombe GBU-39, către Auarbia Saudită, elicoptere de tipul H-64E Apache, fiecare costând 4 miliarde de dolari, care vor fi livrate către Kuwait, dar și echipament de localizare de mare precizie în valoare de 65 de milioane de dolari pentru avioanele de război ale Egiptului. Egiptul a fost de asemenea criticat pentru impactul pe care războiul contra-insurgent la avut asupra civililor din nordul peninsulei Sinai.

Merg în instanță

Un corp de experți plănuieștesă îl cheme în instanță pe secretarul de stat Mike Pompeo pentru vânzarea dronelor și a avioanelor de război în valoare de 65 de milioane de dolari către Arabia Saudită.

Aceștia susțin că Administrația nu a oferit destule justificări care să poată susține tranzacția. Același grup consideră că vânzarea acestor arme va avea un impact negativ asupra securității Statelor Unite și a păcii mondiale.

Iranul este cauza

Departamentul de stat susține că vânzarea armamentului are ca obiectiv fortificarea securității unei națiuni aliate, ajutând la creșterea economică din Arabia Saudită și astfel sprijinind securitatea Statelor Unite. 

În cazul acestei afaceri cu armament, Administrația consideră că Arabia Saudită va putea descuraja comportamentul agresiv al Iranului și va putea astfel elimina din amenințările la adresa țării.

„Administrația Trump se grăbește să încheie acest acord cu Arabia Saudită  în ciuda încălcărilor grave a drepturilor omului”, a declarat Sarah Leah Whitson, director în probleme democratice în cadrul organizației fondate de Jamal Khashoggi.

Într-un proces care va începe miercuri, 30 decembrie 2020, Centrul pentru Politică Externă din New York va pune sub acuzare Departamentul de Stat condus de secretarul de stat Mike Pompeo pentru  devansarea vânzării de drone și avioane de luptă F35 către Arabia Saudită,  ignorând cerințele privind controlul exportului de arme  și neglijând impactul asupra păcii Mondiale și asupra securității Statelor Unite.

Având în vedere implicarea Arabiei Saudită în Războiul pe cale aeriană din Yemen, în proces se mai cere o interdicție asupra vânzărilor de arme care a fost aproape de a fi aprobată în Senat la începutul lunii decembrie