• Deputatul PNL Florin Roman critică decizia autorităţilor de a închide magazinele la 18.00 când rata de incidenţă e mare.
  • Florin Roman: „Ridică mari semne de întrebare. Suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu”.

„Părerea mea este că măsura cu ora de închidere a magazinelor, la ora 18.00, pentru toţi cei care trăiesc în marile oraşe ridică semne de întrebare. Plecăm la muncă dimineaţa, ajungem de multe ori acasă la ora 18.00, la 19.00 sau chiar la 20.00, în funcţie de program, iar în aceste condiţii suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu. Chestiunea asta, din punctul meu de vedere, nu merge”, transmite deputatul liberal Florin Roman.

El îi critică pe participanţii la protestele din ultimele zile.

„Totodată, nu mi-a plăcut ce am văzut la mitinguri. Oameni care, fiind probabil de bună credinţă, cred că aceste condiţii sunt restrictive şi au dreptul de a protesta, dar ar trebui să o facă în condiţii de pandemie, cu mască şi păstrând distanţa socială. Din păcate, asta nu prea s-a întâmplat… Am văzut la aceste mitinguri şi reprezentanţi ai partidelor politice, dar şi foarte mulţi interlopi”, conchide Roman.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ

Magazinele se închid la ora 18.00 şi sunt în vigoare restricţii de circulaţie pentru toată populaţia începând cu ora 20.00, în localităţile unde rata de infectare este de peste 7,5 la mie.