• „Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce ruşine să ne tot găsim scuze”, transmite, vineri, deputatul PNL Violeta Alexandru, după tragedia de la Constanţa.
  • Fostul ministru al Muncii spune că dacă aude că s-a trimis Corpul de control „după care se aşterne tăcerea, înnebunesc”.

„Dacă aud, din nou, că s-a trimis Corpul de control după care se aşterne tăcerea, înnebunesc. Ca să o spun pe româneşte. Nu se întâmplă nimic serios. Asta cred. Nu dorim să deranjăm sistemul public, în profunzimea problemelor acestuia. Unul se acoperă pe altul. Nimeni nu răspunde, de fapt. Dar Şefi, de spitale, de orice, se bat să fie. Fără pic de abilităţi manageriale. După care, atunci când se întâmplă ceva, e de vină oricine altcineva. Noi nu avem simţul răspunderii individuale în România, în sistemul public e jale. Peste toate acestea, să nu uităm deciziile luate din presiunea pilelor/relaţiilor. Când se întâmplă o tragedie, pe moment e mare agitaţie (ai zice că se schimbă ceva, în fond trăim cu speranţe), pe urmă presa se mută la alt subiect şi, de fapt, nu se schimbă nimic pe fond. În sistemul public, mereu e de vină altcineva”, scrie Violeta Alexandru, pe Facebook.

Fost ministru al Muncii în Guvernul Ludovic Orban, Violeta Alexandru spune că bani publici sunt în România, dar sunt gestionaţi prost.

„Se anunţă mari şi sofisticate achiziţii de noi tehnologii şi nu se găsesc bani de prize, de clanţe, de becuri. Ţara asta se duce de râpă pentru că ne credem sofisticaţi, ne jigneşte să facem curăţenie, ordine la nivelul lucrurilor simple. Am intrat la guvernare de ceva vreme. Nu avem nicio scuză. Încă ne mai putem trezi. Cu intenţii şi orgolii, cu răutate şi fudulie, nu se va face treabă. Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce ruşine să ne tot găsim scuze. Condoleanţe”, conchide Violeta Alexandru.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Şapte persoane au murit în urma incendiului de vineri de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.