• Deputatul PNL Alexandru Muraru spune că partidul „AUR este o grupare de factură neofascistă, cu un discurs instigator la ură”.
  • Declarațiile acestuia vin după ce George Simion a anunțat participarea AUR la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova.
  • La finalul lunii aprilie, președinta Maia Sandu a dizolvat Parlamentul de la Chișinău și a anunțat alegeri anticipate pe 11 iulie 2021.
  • În replică, reprezentații AUR precizează că Alexandru Muraru face „afrimații mincinoase pe care le colportează în spațiul public în mod programatic”

Partidul AUR îi dă replica lui Alexandru Muraru

Referitor la articolele: „Muraru: Cei din R Moldova să știe că AUR e o grupare neofascistă, cu un discurs instigator la ură” publicat de Mediafax și, respectiv, „Deputat PNL: Republica Moldova să știe că în România, AUR este o grupare de factură neofascistă” publicat de Aleph News, Alianța pentru Unirea Românilor face următoarele precizări:

  1. Domnul Alexandru Muraru denunță fapte care nu există. Este de domeniul evidenței că și-a făcut o obișnuință din a profera, în mod programatic, atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea și aspirațiile națiunii române. O conduită incalificabilă și dezonorantă pentru un reprezentant al guvernului României și care nu își poate avea obârșia decât într-un context nefavorabil interesului românesc.
  2. Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și retragă cu celeritate afirmațiile mincinoase pe care le colportează în spațiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte. Acțiunile dumisale reprezintă o jignire la inteligența românilor și un pericol real pentru democrația din România.
  3. Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și dezvăluie sursele care-i servesc punctajul pentru acțiunea de kompromat la adresa Alianței pentru Unirea Românilor, o practică de extracție bolșevică continuată de KGB și, iată, aplicată de un demnitar al statului de drept din țara noastră. Același demnitar care face apologia Armatei Roșii de Ziua Veteranilor Români morți pe câmpul de luptă în Crimeea, la Stalingrad, la Cotul Donului. România este astăzi o țară europeană și deține un rol major în așezarea geopolitică a structurilor euro-atlantice; practicile și simpatiile sovietico-rusofile nu-și mai pot găsi locul în spațiul românesc.
  4. Acțiunile înfăptuite ani de-a rândul în folosul unirii tuturor românilor au fost fundația care a dat naștere forței noastre politice pe care electoratul a consacrat-o prin vot democratic și pe care o susțin din ce în ce mai mulți români care aspiră la o Românie suverană și demnă.
  5. În singurul discurs al său de la tribuna Parlamentului, adevărat testament pentru România, Regele Mihai ne-a transmis un îndemn sacrosanct: Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Seniorul Corneliu Coposu, un simbol al verticalității și onoarei, ne-a lăsat un alt testament: Integritatea noastră naţională până la frontierele etnice ale neamului românesc este o obligaţie sfântă pentru toţi, este a 11-a poruncă a Decalogului Românesc.

Cu aceste gânduri îi asigurăm pe românii de pretutindeni că vom continua neclintiți misiunea cu care ne-au ne-au trimis, prin vot legitim, în Parlamentul României și celor care ne vor fi alături pentru a deveni o voce la fel de legitimă în Parlamentul Basarabiei de peste Prut.

În virtutea dreptului la replică și pentru o informare corectă a cetățenilor, vă cerem să publicați replica de mai sus, pe aceeași pagină cu articolele anterior amintite.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Documentul poate fi consultat aici.

Deputat PNL: Republica Moldova să știe că în România, AUR este o grupare de factură neofascistă

„Cetățenii Republicii Moldova și autoritățile trebuie să știe că în România, AUR este o grupare de factură neofascistă, cu un discurs instigator la ură. Încercarea de a accede în Parlamentul Republicii Moldova este o tentativă de a vulnerabiliza și altera și mai mult mediul politic de peste Prut, ceea ce ar servi interesului unor forțe din Est”, spune Muraru, potrivit unui comunicat al PNL Iași.

Deputatul mai consideră că „încercarea AUR de a pătrunde în Parlamentul de la Chișinău reprezintă o tentativă de a denatura drumul europenizării Republicii Moldova” și că „izolarea AUR peste Prut și neasocierea cu această formațiune extremistă reprezintă cele mai bune soluții în actualul context din Republica Moldova”.

„Anunțul privind participarea AUR la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de fapt încercarea de a crea un nou capitol de destabilizare și violență politică și simbolică în fragila democrație de peste Prut. Adevăratul proiect al AUR peste Prut este de fapt acela de a denatura drumul europenizării Republicii Moldova. Această formațiune politică, prin reprezentanții săi, a alterat democrația din România, a instigat permanent la ură și la violență, iar de la tribuna Parlamentului s-au făcut declarații antisemite, xenofobe, de elogiere a criminalilor de război”, mai spune Alexandru Muraru.

„În România, AUR a adunat un cumul de factori care să-l scoată în afara legii. Este de așteptat că același comportament îl va avea și peste Prut. Cetățenii republicii Moldova si autoritățile trebuie să știe că, în România, AUR nu a avut absolut nicio contribuție în Parlament, este un partid care se hrănește din ură și care contribuie la destabilizarea societății, ceea ce ar servi interesului unor forte din Est. AUR nu reprezintă valorile unionismului, ci valorile autohtonismului naționalist care ne îndepărtează de Europa Occidentală”, mai spune acesta.

Deputatul PNL adaugă că „în Parlamentul României, reprezentanții AUR elogiază criminali de război, apologeți ai antisemitismului, promovează o politică discriminatorie și homofobă”.

„Republica Moldova este cel mai important proiect al României în privința politicii externe. Republica Moldova trebuie sprijinită să își construiască, pas cu pas, traiectoria de stat membru cu drepturi depline în UE. Statul român își dorește ca cetățenii Republicii Moldova să sprijine forțele democratice, europene care au ca obiectiv și susțin un viitor european pentru Republica Moldova. România a fost singura țară care a sprijinit Republica Moldova în lupta cu pandemia COVID-19, un gest de solidaritate profundă”, a completat el.

Muraru a precizat că „Guvernul României a acordat Republicii Moldova, cu titlu gratuit, un ajutor umanitar de 140.000 doze de vaccin împotriva COVID-19. Republica Moldova are nevoie în acest moment de sprijin real, consistent și clar în privința dezvoltării și integrării europene, nu de partide care duc de fapt o politică a instigării la ură, a violenței și extremismului”.