- Deputatul PSD Sebastian Radu a murit de COVID
- Parlamentarul Sebastian Radu avea doar 49 de ani
Președintele PSD a anunțat în această dimineață, pe pagina de Facebook, că deputatul Sebastian Radu „a pierdut lupta cu acest virus perfid”.
„Am primit în această dimineață una dintre cele mai dureroase vești. Bunul meu prieten și coleg Sebastian Radu a pierdut lupta cu acest virus perfid. Un prieten adevărat, un om care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc, un om care lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să te odihnească, Sebi! Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna! Condoleanțe familiei! Suntem alături de voi”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Deputatul PSD Radu Sebastian a decedat la 49 de ani, fiind primul parlamentar român care moare din cauza COVID-19.