• Deputatul liberal Florin Roman vrea să îndulcească pedepsele pentru comerciații care vând țigări minorilor.
  • Potrivit proiectului pe care l-a depus, magazinele care vând tutun minorilor nu vor mai putea fi închise.
  • În prezent, magazinele care vând țigări minorilor sunt închise.

Deputatul PNL Florin Roman a depus un proiect de lege prin intermediul căruia pedepsele nu vor fi atât de aspre pentru comercianții care vând țigări minorilor. Concret, cea mai dură sancțiune pe care o vor risca magazinele care vând țigări minorilor va fi suspendarea activității pentru o perioadă de 30 de zile, în loc de închiderea activității, așa cum prevede legea în prezent, potrivit Hotnews.

În expunerea de motive a proiectului de lege nu apare nicio explicație pentru îndulcirea sancțiunilor. Florin Roman deplânge „recrudescența consumului de tutun de către minori, cauzată și de accesul facil al minorilor la produsele din tutun”.

„Recrudescența consumului de tutun de către minori este cauzată și de accesul facil al minorilor la produsele din tutun”

Deputatul PNL precizează în expunerea de motive a proiectului legislativ că „în contextul actual, în care marea majoritate a tinerilor elevi de liceu, dar și de gimnaziu, își desfășoară activitatea școlară în mediul online, iar părinții lor nu pot urmări, din motive obiective, petrecerea timpului liber al copiilor, se constată un fapt îngrijorător, care ia amploare de la o zi la alta: mulți tineri își petrec timpul liber în localuri publice unde se comercializează, printre altele, produse alcoolice sau din tutun și, mai grav, consumă astfel de produse, deși legislația în vigoare interzice acest lucru, atât pentru comercianți, cât și pentru minori”.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

„Recrudescența consumului de tutun de către minori este cauzată și de accesul facil al minorilor la produsele din tutun, în ciuda interdicției de vânzare și de distribuire gratuită a acestor produse: 70,7% dintre copiii cu vârsta între 13 și 15 ani afirmă că și-au cumpărat țigările de la magazin, adică au provenit din sursă legală. Aproape 80% dintre copii (78,4%) afirmă că nu au fost împiedicați să cumpere țigări din cauza vârstei, iar 39,9% au putut cumpăra chiar țigări la bucată, deși acest lucru este interzis”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de lege inițiat de Florin Roman.

Practic, textul prezentat de deputatul liberal diminuează actualele sancțiuni, și nu vine cu noi piedici pentru vânzarea de tutun către minori. Așadar, sancțiunea ar urma să fie înlocuită cu suspendarea activității pentru 30 de zile, potrivit proiectului de lege depus de Florin Roman la Parlament. Cea mai dură sancțiune prevăzută în acest moment în lege este închiderea unităților comerciale care vând țigări minorilor și sunt prinse cu mai multe astfel de abateri.

Modificarea introdusă de deputatul PNL Florin Roman:

Sursa citată notează că Florin Roman elimină, din art. 10, alineatul b, sancțiunile pentru (6^1) – cheia legii: „(6^1) Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani”.

Mai jos, el introduce, pentru „(6^1) Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani”, sancțiuni mai ușoare:

„La art. 10, alineatul (3), după litera b se introduce o nouă literă, litera c) cu următorul cuprins:
c) Nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 alin (6^1) se sancționează cu amendă contravențională de 10.000 de lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile”.

Actuala formă a Legii nr. 349/2002 poate fi consultată aici: https://www.tobaccocontrollaws.org/files/live/Romania/Romania%20-%20Law%20No.%20349%20-%20national.pdf

Modificările inițiate de deputatul PNL Florin Roman pot fi consultate aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19182