- Cu o zi înainte de weekend, secretarul de stat a anunțat controale pe litoral.
- Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori ITM vor acționa pe litoral, anunță Bogdan Despescu.
- Vor fi măsuri ferme, a subliniat Despescu, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Secretarul de stat din MAI Bogdan Despescu a anunţat că se vor face verificări pe litoral, iar acolo unde nu sunt respectate regulile se poate chiar suspenda activitatea. Totodată acesta spune că au fost formate echipe mixte cu poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative.
„Acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare”, adaugă Despescu.
Despre nerespectarea măsurilor de protecţie pe litoral:
„Vom organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”, afirmă Despescu.
- Pentru șoferii nervoși, a apărut mașina din care poți înjura fără să cobori geamul. Mazda a prezentat un SUV electric cu un difuzor în față
- Alegeri în Israel: 7,3 milioane de israelieni sunt așteptați astăzi la urne. Benjamin Netanyahu încearcă să obțină un nou mandat, după 19 ani la putere
- Nicușor Dan, după ce SRI și DIICOT au anunțat că incendiul de la Carfil este legat de o rețea coordonată din Rusia: „Războiul hibrid este purtat de ani de zile. Statul român va acționa cu hotărâre”
- Prima vizită externă a Premierului Luca Niculescu are loc în Republica Moldova: Se întâlnește cu Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu
- Unde mergi cu copilul în București în vacanța de toamnă? Descoperă spectacole, ateliere, muzee interactive și activități pentru toate vârstele