• În Dolj, doar 9 localităţi folosesc platforma Ghişeul.ro
  • În comuna Breasta oamenii încă merg la primărie să-și plătească taxele
  • Teleman vrea amenzi pentru instituțiile care nu adoptă ghiseul.ro
  • Platforma pentru plata taxelor are 1 milion de utilizatori în 10 ani

Guvernul visează la digitalizare, dar unii oameni abia știu să folosească telefonul.

La 10 kilometri de Craiova, cei 4.900 de locuitori din comuna Breasta încă merg la primărie să-și plătească taxele și impozitele, iar anul trecut încasările au fost de 70%.

Ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman de la USR-PLUS, vrea să amendeze primăriile pentru că nu respectă obligația legală de a se înrola în platforma Ghișeul.ro. Viceprimarul comunei spune că acest proiect este unul de viitor și că lucrează la el.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Administrația trebuie să facă rost de bani, iar localnicii să-și dechidă conturi bancare. Dar lucrurile se mișcă cu viteza melcului. Până acum, din cei 26 de angajați ai primăriei, doar 11 au spus că vor să primească salariile pe card. Iar pentru locuitorii comunei, Ghișeul.ro este un mister.

„Eu abia mă descurc cu un telefon așa, ca să răspund la cine mă sună și asta. Da’ ca să mai fac lucrări din astea…”, a răspuns, sincer, un localnic din Breasta, întrebat fiind dacă ştie ce este Ghişeul.ro.

„Nu toată lumea are aparatură să plătească online. De exemplu, eu, acasă, n-am decât un televizor și un telefon. Cu ce să plătesc pe ăla?”, a răspuns un altul.

„Primăria nu este pe ghișeul.ro deoarece am întâmpinat dificultăți în ceea ce privește suportul material. Deocamdată n-am dispus de suma de bani, dar am discutat la o ședință de Consiliu cu domnul primar și domnii consilieri”, a precizat Ana Maria Dumitraşcu, viceprimarul comunei Breasta.

La polul opus este comuna Ciugud, din județul Alba. Acolo GHIȘEUL.ro este folosit de oameni din 2010 și este ultima opțiune de plată a localnicilor. Alte trei instrumente online, dezvoltate la nivel local, sunt mult mai folosite de cetățeni, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud. Și rezultatele se văd, acum la ghișeul din primărie doar 20% dintre locuitori mai vin să-și plătească taxele.

„Digitalizarea, să știți, nu e ieftină. Adică, după cum știți, softurile informatice costă. Acum, depinde de fiecare în parte ce dorește să facă. În primul rând, trebuie să-și facă bazele de date. Bazele de date înseamnă că fiecare înregistrare pe care o am, legată de cetățean, trebuie să fie la zi”, a declarat Dan Lungu, purtător de cuvânt primăria Ciugud.