Dîncu a anunțat totalul trupelor aliate cantonate pe teritoriul României

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD.

În România sunt, în acest moment, aproape 4.000 de soldați aliați, a spus, miercuri, ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naționale a spus, miercuri seara, că în România sunt prezenți și militari britanici.

„Este prezentă și Marea Britanie, sigur că este prezentă în cadrul schimbului pe care l-am avut recent la Mihail Kogălniceanu, au venit pentru Poliția Aeriană. Au venit 4 Eurofighter Typhoon și cu vreo 100 și ceva de militari care însoțesc această zonă”, a declarat Vasile Dîncu, miercuri seara.

El a spus că, în acest moment, în România sunt peste 3.900 de trupe aliate. „Ne apropiem de 4.000”, a precizat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a fost întrebat despre afirmațiile președintelui Ucrainei, potrivit cărora dacă pică Ucraina, atunci urmează Polonia şi România.

„Aici sunt speculaţii şi noi nu credem că există dovezi pentru aşa ceva şi nici nu luăm în calcul chiar acest scenariu. Înţelegem cauza pe care o apără preşedintele Zelenski şi, chiar atunci când poate comunică accentuând lucrurile, îl înţelegem pentru că el se luptă pentru apărarea ţării sale şi într-o anumită măsură cu adevărat este şi apărătorul Europei”, a spus Vasile Dîncu.

Exit mobile version