- România are alocate 16,68 miliarde de euro prin SAFE pentru programe de înzestrare și investiții în infrastructură.
- Răzvan Pîrcălăbescu susține că achizițiile militare trebuie să dezvolte și industria națională: „Importul fără transfer de tehnologie este o singură tranzacţie, după care s-ar putea să cumperi fiare vechi.”
- Romarm vrea ca viitoarele comenzi pentru Piranha 5 să includă cât mai multă producție în România: „Pentru o comandă viitoare Romarm vrea producţie cât mai mare şi e pregătit pentru transfer de tehnologie 100%.”
România are la dispoziţie miliarde de euro pentru apărare prin instrumentul european SAFE. Pentru industria românească, miza nu este însă doar cât va cheltui România pe echipamente militare, ci cât din această sumă va rămâne în economie sub formă de fabrici, tehnologie, locuri de muncă şi capacităţi de producţie.
Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general Romarm, consideră că achiziţiile militare trebuie folosite şi pentru dezvoltarea industriei naţionale.
„Importul fără transfer de tehnologie este o singură tranzacţie, după care s-ar putea să cumperi fiare vechi.”
Programul SAFE oferă României o oportunitate fără precedent pentru dezvoltarea capacităţii militare. România are alocată o sumă de 16,68 miliarde de euro prin SAFE, bani destinaţi unor programe de înzestrare şi unor investiţii în infrastructură. Pentru industria de apărare, problema fundamentală este însă cum sunt construite aceste programe. Un echipament cumpărat din străinătate poate rezolva o nevoie imediată a armatei. Un program în care există producţie în România poate crea însă şi o capacitate industrială care rămâne după finalizarea contractului.
Aceasta este diferenţa pe care Romarm încearcă să o sublinieze. Unul dintre exemple este programul Piranha 5. Uzina Mecanică Bucureşti a făcut investiţii şi a pregătit capacităţi pentru producţia transportoarelor. Pîrcălăbescu spune că, dacă programul va continua, Romarm vrea o pondere cât mai mare de producţie realizată în România.
„Pentru o comandă viitoare Romarm vrea producţie cât mai mare şi e pregătit pentru transfer de tehnologie 100%”, a spus Răzvan Pîrcălăbescu, în emisiunea Cine te apără, de la Aleph News.
Pentru industria românească, transferul de tehnologie este important deoarece permite trecerea de la simpla asamblare la producţie şi integrare.
O fabrică ce dobândeşte know-how şi utilaje poate participa ulterior şi la alte programe. Acelaşi lucru este valabil pentru personal. Inginerii şi muncitorii formaţi într-un program pot lucra ulterior la alte produse militare. În schimb, un contract în care România doar importă produsul finit lasă în urmă mult mai puţine capacităţi industriale. Piranha 5 este şi un exemplu al riscului reprezentat de lipsa predictibilităţii.
„Dacă MApN comandă mâine Piranha 5, se poate livra, dar peste 1-2 ani nu va mai fi posibil, pentru că forţa de muncă calificată nu poate fi ţinută fără contracte.”
Este un avertisment care depăşeşte un singur program. Industria de apărare nu poate fi pornită şi oprită în funcţie de momentul în care apare o comandă. O fabrică are nevoie să ştie din timp ce va produce şi pentru cât timp. Acest lucru este cu atât mai important în cazul programelor de anvergură finanţate prin SAFE. Pentru România, banii europeni pot reprezenta o oportunitate de modernizare a unor capacităţi industriale care există deja, dar care au nevoie de retehnologizare.
Romarm are capacităţi pentru producţia de muniţie şi componente, dar vrea să intre mai puternic şi în domenii precum dronele, sistemele terestre autonome şi tehnologiile moderne.
„Cea mai bună soluţie este să cumpere ce se fabrică în România”, spune Pîrcălăbescu.
Industria românească nu trebuie să primească automat toate comenzile doar pentru că este românească. Fabrica trebuie să poată livra la standardele cerute, la timp şi la un cost competitiv.
De aceea, problema este legată direct de retehnologizare. O linie de producţie modernă poate produce mai mult cu mai puţini oameni şi poate creşte competitivitatea companiei. În acest context, SAFE poate avea un efect dublu: poate finanţa înzestrarea armatei şi, dacă programele sunt construite corespunzător, poate contribui la modernizarea industriei.
Guvernul a anunţat deja programe în care o parte importantă a producţiei se va realiza în România. Pentru industria autohtonă, acestea sunt mai importante decât simpla valoare a unui contract. Miza este dacă România va avea peste zece ani aceleaşi capacităţi industriale ca astăzi sau unele mai moderne. Pîrcălăbescu spune că industria are nevoie de o strategie care să privească achiziţiile militare nu doar ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiţie în capacitatea industrială a ţării.