• Medicul șef al laboratoarelor companiei Moderna, Tal Zaks, susține că revenirea la normal nu va avea loc „peste noapte”, dar după toate probabilitățile, acest lucru se va întâmpla iarna viitoare.
  • Deocamdată se știe că vaccinarea previne propria îmbolnăvire, dar nu exclude infectarea și transmiterea mai departe a virusului.
  • Vaccinul Moderna provoacă un răspuns foarte puternic al anticorpilor la toate grupele de vârstă și are un grad foarte ridicat de siguranță

Lumea așteaptă cu nerăbdare ziua în care restricțiile impuse de pandemie vor dispărea. Decisiv în acest sens este considerat un vaccin eficient. Medicul șef al companiei Moderna, Tal Zaks, este unul dintre cei care au dezvoltat în ultimele luni un astfel de vaccin. Într-un interviu acordat FOCUS Online, acesta explică când se va solicita aprobarea de utilizare a vaccinului și de ce consideră că vaccinul este sigur, în ciuda efectelor secundare obișnuite.

Tal Zaks este directorul medical al companiei Moderna. Anterior a lucrat pentru compania Sanofi, unde a fost responsabil pentru dezvoltarea medicamentelor împotriva cancerului. În paralel predă ca profesor asociat la Universitatea din Pennsylvania.

Zaks a fost optimist în privința eficienței unui vaccin bazat pe tehnologia ARNm încă de la primele rezultate ale fazei 1 de testare

Referitor la surpriza generală oferită de viteza dezvoltării vaccinului, Zaks a declarat că încă de la sfârșitul lunii ianuarie, alături de Stéphane Banchel, CEO al Moderna și Juan Andres, directorul tehnic al companiei, a discutat cu reprezentanții Agenției americane pentru Alimente și Medicamente, și a început să lucreze la dezvoltarea unui vaccin. „La acea vreme nici nu se știa măcar că noi, cei din SUA și din lumea occidentală, ne vom afla într-o astfel de urgență, dar ne temeam de asta și doream să fim pregătiți”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Zaks mărturisește că a avut îndoieli în privința eficienței unui vaccin bazat pe tehnologia ARNm până la apariția primelor rezultate încurajatoare ale fazei 1 de testare.

Avantajele vaccinului Moderna

Întrebat fiind care este diferența dintre preparatul dezvoltat de Moderna și cele ale concurenților, Zaks a răspuns că punctul forte ale vaccinului Moderna este acela că provoacă un răspuns foarte puternic al anticorpilor la toate grupele de vârstă.

Un alt avantaj al vaccinului Moderna este acela că pentru transportul acestuia nu este necesară o infrastructură nouă, putând fi păstrat până la șase luni în congelator și până la o lună în frigidere obișnuite, în timp ce vaccinul de la Biontech are nevoie de o temperatură de până la minus 70 de grade Celsius.

Revenirea la normal

Zaks a declarat că în următoarele săptămâni Moderna va depune cerere de aprobare nu numai în America, la FDA, ci la autorități medicale din întreaga lume.

De asemenea, și-a exprimat convingerea că revenirea la normal nu va avea loc „peste noapte”. „Sunt optimist că iarna viitoare putem reveni la viața normală. Probabil nu peste tot și 100%, dar în majoritatea domeniilor”.

Cât de sigur este vaccinul și ce efecte secundare poate avea?

„Când discutăm despre efectele secundare trebuie să facem distincția între siguranță și tolerabilitate. Siguranța se referă la consecințele grave ale vaccinării asupra organismului, iar tolerabilitatea se referă la efectele secundare neplăcute, dar inofensive și temporare. Conform datelor actuale, siguranța vaccinului este foarte mare”, spune Zaks.

Cu toate acestea, după vaccinare pot apărea efecte secundare. Aproximativ una din zece persoane care sunt vaccinate va prezenta probabil simptome precum dureri de cap, dureri musculare, dureri la locul injectării sau simptome asemănătoare gripei –simptome care există și la alte vaccinuri și care dispar după câteva zile. „Este important ca oamenii să fie conștienți de existența acestor simptome”, afirmă medicul.

Dar trebuie luată o decizie în acest sens, spune Zaks. „Vreau să aștept să dobândim imunitate colectivă pe cale naturală, astfel încât numai în SUA să se infecteze încă cel puțin de zece ori mai mulți oameni decât până acum? Sau accept efecte secundare care, în cel mai rău caz, înseamnă că una din zece persoane vaccinate nu se simte prea bine și poate va rămâne o zi acasă și se va uita la un film în loc să meargă la serviciu?”.

Vaccinarea previne propria îmbolnăvire, dar nu exclude infectarea și transmiterea mai departe a virusului

Deocamdată se știe că vaccinarea previne îmbolnăvirea, însă nu exclude infectarea și transmiterea virusului către alții. Zaks a afirmat că abia peste câteva săptămâni se va putea clarifica acest aspect.

În privința posibilității de reinfectare, Zaks a spus: „Se poate presupune că după o infectare o persoană este imună pentru o anumită perioadă de timp. Nu știu cât. […] Dar din tot ceea ce știm până acum, atât o infecție, cât și o vaccinare, te fac imun”.

Dacă vaccinul ar fi aprobat mâine, v-ați vaccina?

Zaks: „Absolut. I-aș da întâietate mamei, în vârstă de 88 de ani, dar după aceea m-aș vaccina imediat. Aștept chiar cu nerăbdare lucrul acesta”