• Directorul OMS acuză ţările bogate că le lasă fără vaccin pe cele sărace.
  • Tedros Adhanom Ghebreyesus cere ţărilor şi producătorilor să nu mai facă tranzacţii bilaterale.

Criza serurilor anti-Covid ar putea fi cauzată de „setea” țărilor bogate, care cumpără în masă vaccinul, fapt ce lasă țările sărace în imposibilitatea de a-și mai vaccina populația. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a afirmat că acordurile pe care țările bogate le încheie cu producătorii de vaccinuri lasă țările sărace fără posibilitatea de a-și vaccina populația, potrivit Reuters.

Astfel, directorul OMS a transmis țărilor și producătorilor să nu mai facă tranzacţii bilaterale. Oficialul a admis că există o „problemă clară” în ceea ce privește distribuirea vaccinurilor, și că din acest motiv statele mai puțin înstărite nu pot beneficia de serul anti-coronavirus.

„Ţările bogate au cea mai mare parte a aprovizionării. Nicio ţară nu este excepţională şi nu ar trebui să sară coada şi să îşi vaccineze toată populaţia, în timp ce unele ţări rămân fără vaccin”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Noile tulpini ale virusului au pus guvernele pe jar

Mai mult, directorul OMS a solicitat statelor care au comandat vaccinul în exces să le predea imediat programului COVAX, cel care contribuie la partajarea serului.

În timp ce Tedros nu a numit țări, Uniunea Europeană a declarat că a ajuns la un acord cu Pfizer și BioNTech pentru 300 de milioane de doze suplimentare din vaccinul COVID-19 într-o măsură care ar oferi UE aproape jumătate din producția globală a firmelor pentru 2021.

Luptele pentru vaccinuri s-au accelerat pe măsură ce guvernele se luptă să îmblânzească și variante mai infecțioase identificate în Marea Britanie și Africa de Sud, care amenință să copleșească sistemele de sănătate.