Nu intenționez să furnizez bibliografie nimănui. Cu atât mai puțin premierului României, unul dintre puținii capabili să și-o ia singuri. Remarc doar, cu îngrijorare, că Luca Niculescu delocamdată este, dar nu există.
Un pasaj din al cinsprezecelea capitol al memoriilor lui Lee Kuan Yew, „Din lumea a treia – în prima prima”:
„Conducerea activității guvernului nu se deosebește prea mult de dirijarea unei orchestre. Nici un prim-ministru nu va avea prea mult succes fără o echipă capabilă. Deși dirijorul însuși nu trebuie neaparat să fie un interpret strălucit, el este obligat să cunoască suficient de bine instrumentele de bază: de la vioară la violoncel și de la cornul francez la flaut – altfel nu va ști ce să aștepte de la fiecare interpret. Abordarea mea consta în a-l pune pe omul cel mai capabil de care dispuneam în fruntea celui mai important minister. De obicei, acesta era Ministerul Finanțelor, iar în perioada obținerii independenței – Ministerul Apărării. (…) De obicei, îi stabileam ministrului o sarcină și îl lăsam să o rezolve – noi foloseam managementul prin obiective. Cel mai bine funcționa acest sistem atunci când ministrul era un om ingenios, capabil să folosească inovația în cazul în care se confrunta cu probleme noi, neașteptate. Atunci, intervenția mea în activitatea unui asemenea minister se limita doar la problemele politice. În același timp, trebuia să cunosc suficient de bine funcțiile ministerelor, pentru a interveni din când în când în rezolvarea acelor probleme pe care le consideram importante. (…) În unele cazuri, intervenția mea era de de o importanță critică, fără ea ar fi putut apărea probleme. În cele din urmă, răspunderea pentru eșecurile guvernului revine prim-ministrului”.
… Par a mă fi prăbușit într-un idealism patologic, dacă nu pricep că domnului Luca Niculescu i s-a dat (cu prea puține excepții) o echipă de afoni intelectual, puși pe furat ce a rămas nefurat din guvernările lor precedente.
Scripsi et salvavi animam meam.