DOCUMENT. Ordinul semnat de Raed Arafat pentru evacuarea pacienților din Spitalul Foișor

De ce se închid magazinele la ora 18.00 când rata de incidență este mare. Explicația dată de Raed Arafat
  • Spitalul Foişor a fost evacuat cu scandal pentru a deveni unitate-suport.
  • Spitalul Foișor, unul specializat pe ortopedie, va deveni spital de Covid-19 şi va fi suplimentat cu 90 de paturi.
  • Vineri noaptea, 90 de pacienți au fost evacuați din Spitalul Foișor, dintre care doar 20 dintre aceștia au fost transferați la alte spitale.

Ordinul de evacuare a Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” a ajuns în unitatea medicală vineri la ora 16.10, potrivit unui document intrat în posesia MEDIAFAX.

Ordinul prin care iau toate măsurile de operaționalizare în totalitate a Spitalului „Foișor” ca unitate de tratament a pacienților COVID-19 pozitivi, cu manifestări clinice medii și severe a ajuns vineri,la ora 16.10, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX.

Ordinul este semnat de comandantul acțiunii, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, și avizat de ministrul Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu.

Acest ordin este explicat prin situația gravă generată de creșterea numărului de cazuri la nivelul Bucureștiului și în județul Ilfov și de situația critică în ceea ce privește capabilitățile medicale de anestezie și terapie intensivă operaționalizate la nivelul Capitalei, în raport cu numărul mare de solicitări pentru pacienții COVID-19 pozitivi.

Punerea la dispoziție a Spitalului trebuie făcută „în regim de urgență”, potrivit documentului citat.

„Îmi pare foarte rău, înțeleg disconfortul, înțeleg toată situația asta. Nimeni nu vrea să pună viața nimănui în pericol, dar suntem într-o situație care ne obligă să facem anumiți pași care sunt necesari”, a spus șeful DSU.