• Doi copii din Craiova au ajuns la spital după ce s-a stricat caruselul în care erau.
  • Mama celor doi copii îi ceruse proprietarului să poată urca în carusel, iar acesta a informat-o despre condiții.

Poliția Craiova a fost sesizată în weekend de un bărbat de 36 de ani din Craiova că într-un parc din localitate una din machetele unui carusel s-a stricat, iar doi copii au căzut de la un metru înălţime.

Poliţiştii au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din Craiova, aflată într-un parc, i-a fi cerut unui bărbat de 75 de ani, din Craiova, „administrator al unei întreprinderi familiale să folosească echipamentul caruselului ce are ca scop activităţii recreative şi distractive”.

Administratorul a informat femeia că greutatea maximă admisă de machetă este de 40 de kg, iar accesul copiilor sub vârsta de 3 ani este interzis.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Ulterior, atât cei doi copii cât şi mama lor au urcat într-una din machetele caruselului, copiii ocupând locurile din faţă, iar femeia locul din stânga spate. La a doua rotaţie a caruselului, a cedat un braţ de echilibru al machetei, s-a înclinat spre exterior, iar cei mici au căzut.

Copiii au fost transportaţi la spital, însă nu au rămas internaţi.

IPJ Dolj precizează că administratorul are autorizaţie de funcționare, analiza de risc în exploatare, raportul de inspecție din data de 28 octombrie 2020 si certificatul de înregistrare a întreprinderii familiale pentru echipamentul de agrement folosit.

Dosarul penal a fost făcut pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.