• Doi jurnalişti români au fost reţinuţi marţi seara de forţele de securitate transnistrene, anunţă MAE.
  • Eliberarea acestora s-a produs după doar câteva ore, cu sprijinul autorităţilor din Republica Moldova şi OSCE.
  • Cei doi jurnalişti se află în siguranţă în Chişinău şi se vor reîntoarce în ţară.

Doi jurnalişti români au fost reţinuţi marţi seara de forţele de securitate transnistrene, anunţă MAE. Eliberarea acestora s-a produs după doar câteva ore, cu sprijinul autorităţilor din Republica Moldova şi OSCE. Cei doi jurnalişti se află în siguranţă în Chişinău şi se vor reîntoarce în ţară.

În seara zilei de 10 mai 2022, Ministerul Afacerilor Externe a fost informat cu privire la faptul că doi jurnalişti români, prezenţi în interes profesional în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nu mai pot fi contactaţi de către redacţie, aceştia fiind – aşa cum s-a aflat ulterior – reţinuţi de forţele de securitate ale aşa-ziselor „autorități” transnistrene. Ca urmare a dispoziţiei ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Ambasada României la Chişinău a întreprins în regim de urgenţă demersuri pe multiple canale, inclusiv pe lângă autorităţile competente ale Republicii Moldova şi Misiunea în Republica Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, fiind obţinută, după doar câteva ore, eliberarea celor doi jurnalişti. Aceştia au fost însoţiţi, în condiţii de securitate, spre capitala Chişinău, unde se află în siguranţă, urmând să se întoarcă în România în perioada următoare”, anunţă MAE.

Ministerul de Externe informează că Centrala MAE şi misiunea diplomatică română de la Chişinău nu au fost informate în prealabil despre intenţia celor doi jurnalişti de a se deplasa în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în condiţiile în care, recent, aşa-zisele „autorităţi” transnistrene au impus o interdicţie de intrare a jurnaliştilor străini în teritoriul controlat de acestea, la care se adaugă contextul recentelor incidente înregistrate, în circumstanţe încă neclare, în această regiune.

Recomandări

NEGULESCU IA PREMIU PENTRU ȘTIINȚĂ
HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
FBI CERCETEAZĂ PRĂBUȘIREA DIN BALTIMORE
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ

MAE adresează mulţumiri deosebite autorităţilor Republicii Moldova şi celorlalte autorităţi române implicate pentru acţiunea promptă şi eficientă care, alături de demersurile MAE, prin Ambasada României la Chişinău, au condus la eliberarea celor doi jurnalişti români. Cu acest prilej, MAE adresează rugămintea jurnaliştilor interesaţi să se deplaseze în regiunea transnistreană a Republicii Moldova să contacteze MAE în prealabil şi să evite deplasarea în perioada următoare”, se menţionează în finalul comunicatului.

Cei doi jurnaliști de la Digi24 au fost reținuți, timp de 6 ore, în Tiraspol, regiunea Transnistria, unde făceau o serie de reportaje.

”Eram în regiunea transnistreană și, după o serie de reportaje în Tighina, am mers către așa-numita Capitală a așa-numitei republici. Aproape de centrul orașului am fost înconjurați de un grup de oameni îmbrăcați în civil și ne-au cerut să îi însoțim. Ne-au spus, apoi, că sunt de la așa-numitul minister de interne. Am fost reținuți timp de 6 ore și am fost anchetați despre ce facem în regiune. După 6 ore, timp în care nu am avut acces la telefon, am fost eliberați și ni s-a cerut să părăsim Transnistria. Suntem în siguranță!”, a spus Alexandru Rotaru, jurnalist Digi 24.