- AIEA anunță o întâlnire de urgență luni, pentru a analiza situația din Iran.
- Presa din Iran prezintă un ghid al expunerii la radiații nucleare.
- Ministrul Economiei din UK declară că a fost anunțat de SUA că va ataca.
Donald Trump a implicat Statele Unite în conflictul dintre Israel și Iran. Azi noapte,
avioane americane au lovit trei obiective nucleare iraniene: Fordo, Natanz și Isfahan. Președintele american a descris aceste lovituri drept un „succes militar spectaculos”.
Parlamentul iranian aprobă închiderea strâmtorii Hormuz. Cum se poate face asta sau…se poate face asta fara sa afecteaze si partenerii economici ai Iranului?
„Da, ne puteam aștepta la această măsură. Nu este prima oară când Iranul șantajează, practic, comunitatea internațională, dar și partenerii săi, cu acest gen de acțiune. Trebuie amintit că aproximativ 20% din producția mondială de petrol trece prin această zonă. Iar acest anunț, că Iranul ar putea lua o astfel de măsură, va duce cu siguranță la o reacție imediată pe piețele de petrol — cel mai probabil, prețul va exploda. Pe de altă parte, situația este interesantă și din perspectiva partenerilor Iranului sau a celor care au condamnat atacul Statelor Unite, cum ar fi Rusia sau, în special, China. China depinde în mare măsură de petrolul care tranzitează strâmtoarea Ormuz. Rămâne de văzut dacă și cum va reuși Iranul să blocheze sau să îngreuneze trecerea prin această strâmtoare. Iranul are capacități navale și militare importante și controlează, practic, această zonă-cheie, care face legătura între Peninsula Arabică, așa cum se vede pe hartă, și marile oceane ale lumii„, a explicat Miroslav Tașcu Stavre, expert în politică externă, pentru Aleph News.
„O să vedem ce se va întâmpla în zilele următoare. Există totuși semnale că, dacă Iranul va reveni la masa negocierilor — pentru că canalele diplomatice au funcționat pe tot parcursul acestei perioade — ar fi un lucru extrem de pozitiv. Ar însemna că am putea evita extinderea conflictului în regiune, ceea ce, cu siguranță, nu este dorit de nimeni. Este foarte interesant ce se va întâmpla mâine la Moscova. Ministrul de Externe iranian a fost recent în Turcia, la o întâlnire a statelor islamice, care au condamnat, desigur, atacul Israelului. La acel moment nu avusese loc încă atacul Statelor Unite. Rămâne de văzut cu ce mesaje vor veni reprezentanții iranieni după această nouă întâlnire. Am remarcat, însă, foarte multă prudență și apeluri la calm din partea secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, dar și din partea Uniunii Europene, prin vocea doamnei Kallas, președinta Consiliului European. Să sperăm că Iranul înțelege care sunt consecințele continuării atacurilor asupra Israelului și faptul că o escaladare de acest tip este practic exclusă. La ora la care vorbim — și chiar încă din zilele trecute — au circulat imagini cu avioane israeliene zburând deasupra capitalei Teheran, fără ca vreunul să fie lovit sau pus în pericol, la fel cum s-a întâmplat și cu navele care au lansat atacul din această dimineață. Așadar, Iranul se află într-o poziție vulnerabilă și poate că ar fi momentul să revină la masa negocierilor, conștient că nu poate câștiga acest conflict, în nicio formă. Vom vedea ce se va întâmpla, cred că în primul rând în această noapte, pentru că este foarte posibil ca atacurile să continue. Și, așa cum ați spus și dumneavoastră, vom urmări dacă în urma întâlnirii dintre Vladimir Putin și ministrul iranian de externe va rezulta ceva concret„, a adăugat Miroslav Tașcu Stavre.