• Donald Trump a vorbit oficial, vineri seară, pentru prima dată de când Joe Biden a fost declarat de presa americană câștigătorul alegerilor prezidențiale.
  • În declarația susținută la Casa Albă, în celebra Rose Garden, Trump nu și-a recunoscut înfrângerea și și-a asumat rolul în dezvoltarea vaccinului Pfizer.
  • Donald Trump a făcut o amenințare voalată la adresa New York-ului, supărat pe declarațiile lui Cuomo.
  • La final a plecat fără a răspunde întrebărilor, spre disperarea jurnaliștilor

Trump: Nu vom livra vaccinul către New York până nu avem autorizație

Din aprilie, vaccinul va fi disponibil pentru întreaga populație cu excepția unor locuri precum statul New York, unde, din motive politice, guvernatorul a decis să spună că vrea să nu se grăbească cu vaccinul” a spus Trump.

”Nu vom livra vaccinul pentru New York până nu vom avea autorizația să facem asta și mă doare să spun asta. Acesta este un vaccin de mare succes, minunat, la 90% și mai mult – dar guvernatorul Cuomo va trebui să ne zică când este pregătit pentru el”, a completat Trump.

Amenințarea bizară și voalată a lui Trump a stârnit imediat revoltă pe social media și a fost explicată de CNN. Luna trecută, guvernatorul New Yorkului a criticat planul Casei Albe de distribuție a vaccinului.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Cuomo nu e de acord cu o vaccinare federală, prin farmacii private, care ar crea un mecanism limitat de distribuție și nu le-ar permite statelor americane să se organizeze local, cu propriul personal. Potrivit lui Cuomo, planul lui Trump implică armata care trimite vaccinul către lanțuri mari de farmacii, dar acest sistem ar dezavantaja comunitățile de culoare.

Trump și-a asumat iar meritele pentru vaccinul Pfizer

”Pfizer a spus că nu face parte din programul Warp Speed, dar asta s-a dovedit o greșeală nefericită. De asta le-am dat 1,95 miliarde de dolari. Vom lucra pentru o obține o autorizare de urgență pentru folosirea vaccinului, va fi aprobată în curând.”, a spus Trump.

Progresul vaccinului Pfizer nu este atribuit doar programului de parteneriat public- privat Warp Speed, derulat de administrația Trump, relatează CNN.

Nu este corect pentru Pfizer să sugereze (cum a făcut-o un executiv în New York Times) că operează separat de Programul Warp Speed. Compania a primit un contract major, de cel puțin 100 de milioane de doze de vaccin, din partea guvernului american, iar Pfizer a recunoscut luni, într-o declarație pentru CNN, că este implicat în programul Warp Speed prin acest contract. Experți independenți au spus că administrația Trump merită recunoaștere parțială în progresul vaccinului Pfizer.

Spre deosebire de alte companii farmaceutice, Pfizer nu a acceptat bani de la statul american pentru cercetare. Însă, dacă vaccinul primește autorizație de la FDA, statul american va primi cel puțin 100 de milioane de doze, în contul a 1,95 miliarde de dolari. Acest contract a jucat un rol important în a grăbi procesul de dezvoltare a vaccinului, relatează CNN.

Trump tot nu și-a recunoscut înfrângerea: ”Cine știe ce administrație va fi”

Această administrație nu va decide un lockdown. Să sperăm că orice se va întâmpla în viitor – cine știe ce administrație va fi. Timpul va decide – dar vă pot spune că această administrație nu intră în lockdown”, a mai spus Trump. Aceasta a fost singura aluzie la o schimbare de administrație la Casa Albă de anul viitor.

Trump nu a recunoscut victoria lui Joe Biden și a plecat fără a răspunde întrebărilor jurnaliștilor, care așteptau fix acest lucru. ”Când veți admite că ați pierdut alegerile?” i-a strigat un reporter, în timp ce Trump s-a întors și a plecat de la pupitru.

Vorbind despre pandemie, Trump a reluat ideea că ”SUA au atât de multe cazuri de coronavirus pentru că testează mai mult”.

SUA raportează pentru a 10-a zi consecutivă peste 100.000 de cazuri de infecție. Joi, numărul infecțiilor a trecut de 153.000 iar americanii riscă o realitate devastatoare, prezisă recent de un expert – 200.000 de cazuri pe zi. De asemenea, prognoza arată că în următoarele 4 zile numărul total ar infecțiilor ar depăși 11 milioane.