• Donald Trump amenință cu tarife suplimentare de 10% toate țările care se aliniază politicilor „antiamericane” ale blocului BRICS.
  • Liderii BRICS au criticat tarifele impuse de SUA și au cerut reforme în cadrul FMI și al sistemului valutar global.
  • BRICS a condamnat și loviturile militare lansate de SUA și Israel asupra Iranului în iunie, spunând că acestea încalcă dreptul internațional.

Președintele SUA, Donald Trump, a transmis că orice țară care se aliniază politicilor „antiamericane” ale alianței BRICS va fi sancționată economic cu o taxă vamală suplimentară de 10%.

„Orice țară care se aliniază cu politicile antiamericane ale BRICS va fi taxată cu 10% în plus. Nu vor exista excepții de la această regulă!”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social.

Trump nu a detaliat ce înseamnă exact „politicile antiamericane”, dar declarația vine în contextul summitului BRICS de la Rio de Janeiro, unde liderii blocului au criticat tarifele impuse de SUA și au cerut reforme în cadrul FMI și al sistemului valutar global.

Recomandări

BOLOJAN OPREȘTE RISIPA
MOODY’S DĂ VERDICTUL
MERZ A VORBIT CU TRUMP
SABALENKA, OUT!
TRUMP TRIMITE ARME
RUBIO CRITICĂ RUSIA

Liderii Brics, care au început o reuniune la Rio de Janeiro, Brazilia, în acest weekend, au solicitat reforme ale instituțiilor globale, scrie BBC.

O declarație comună a miniștrilor de finanțe din țările Brics a criticat duminică tarifele ca fiind o amenințare la adresa economiei globale, aducând „incertitudine în activitățile economice și comerciale internaționale.

Grupul BRICS a reunit inițial liderii din Brazilia, Rusia, India și China la primul summit din 2009. Ulterior, s-a alăturat și Africa de Sud, iar anul trecut li s-au alăturat Egiptul, Etiopia, Iranul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Indonezia.

BRICS a condamnat și loviturile militare lansate de SUA și Israel asupra Iranului în iunie, spunând că acestea încalcă dreptul internațional.