• Donald Trump vrea să își lanseze prorpai rețea de socializare
  • Președintele american a postat o serie de mesaje de pe contul prezidențial POTUS, care este controlat de administrația americană, separat de contul oficial al lui Trump
  • Donald Trump a fost suspendat de pe Facebook, Twitter și Instagram din cauza mesajelor care ar fi încălcat termenii platformelor

Donald Trump a continuat să posteze pe Twitter, chiar și după ce contul i-a fost suspendat, folosind contul prezidențial POTUS, care este controlat de administrația americană.

Într-unul dintre mesaje, Donald Trump îi acuză pe democrați și pe cei din „stânga radicală” pentru acțiunea Twitter de a-i suspenda contul.

„Așa cum spun de mult timp, Twitter a continuat să interzică dreptul la liberă exprimare, iar în această seară, angajații Twitter, împreună cu democrații și cei din stânga radicală, mi-au suspendat contul de pe platformă, ca să nu mai vorbesc”, a scris Trump, pe contul POTUS.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Totodată, Trumpa a anunțat că vrea să-și lanseze propria platformă pe internet.

„Am negociat cu numeroase alte siteuri și am un anunț mare de făcut în curând. Echipa mea ia în calcul și să construim o platformă proprie în viitorul apropiat”, a adăugat președintele american.

Mesajele lui Trump de pe contul POTUS au fost, de asemenea, înlăturate la scurt timp după postare.