• El a fost întrebat dacă ar putea prevedea o altă candidatură în cazul în care pierde în fața vicepreședintelui democrat Kamala Harris.
  • „Nu, nu cred. Cred că… asta va fi tot”, a spus Trump.
  • El a adăugat că „sperăm că vom avea mult succes”.

Fostul președinte Donald Trump a declarat că nu se așteaptă să candideze din nou în 2028 dacă va fi învins în scrutinul prezidențial din SUA din noiembrie. Trump, în vârstă de 78 de ani, a fost candidatul republican la trei alegeri naționale la rând și a remodelat foarte mult partidul în ultimii opt ani, scrie BBC.

Într-un interviu acordat Sinclair Media Group, el a fost întrebat dacă ar putea prevedea o altă candidatură în cazul în care pierde în fața vicepreședintelui democrat Kamala Harris. „Nu, nu cred. Cred că… asta va fi tot”, a spus Trump. „Nu văd asta deloc”. Dar el a adăugat că „sperăm că vom avea mult succes”.

Legislația americană le interzice președinților să aibă mai mult de două mandate și, prin urmare, Trump nu este așteptat să candideze nici în 2028, dacă va câștiga. În trecut, mogulul imobiliar a recunoscut rareori posibilitatea de a pierde alegerile, stimulându-și mai des susținătorii prin discursuri și postări pe rețelele de socializare în care promitea victoria la urne.

Recomandări

KADÎROV SUSPECTĂ RUȘII
MILTON LOVEȘTE FLORIDA
STAY OUT, STAY FIT!
ROMA SAU PARIS
DESENE ANIMATE ȘI SEXY
EPIDEMIE GLOBALĂ

Dar aceasta este a doua oară în patru zile când el menționează o șansă de înfrângere. În timpul unui eveniment organizat joi de Consiliul israeliano-american, el a vorbit despre înfrângere și a sugerat că o astfel de înfrângere ar fi parțial din vina alegătorilor evrei.

„Știu ei ce naiba se întâmplă dacă nu câștig aceste alegeri?”, a spus el, potrivit diverselor rapoarte media. „Iar poporul evreu va trebui să facă multe în acest sens dacă se va întâmpla asta, deoarece la 40% [sprijin] înseamnă că 60% din oameni votează pentru inamic”. Comentariile au fost condamnate de campania lui Harris și de organizațiile nepartizane American Jewish Committee și Anti-Defamation League.

Recunoașterea de către Trump a unei posibile înfrângeri poate reflecta modul în care perspectivele Partidului Democrat s-au schimbat de când Harris a devenit candidatul său, ca urmare a deciziei președintelui Joe Biden de a părăsi cursa.

Citește și