• Donald Trump o acuză pe Mary Trump și pe reporterii ziarului că sunt „uniți într-un complot perfid”
  • Fostul președinte american cere despăgubiri în valoare de 100 de milioane de dolari.
  • Nepoata sa, Mary Trump, ar fi încălcat un acord de confidențialitate.
  • Potrivit acuzațiilor lui Trump, Mary Trump și reporterii ziarului ar fi obținut documente confidențiale.

Potrivit BBC, în procesul intentat la New York Donald Trump acuză că Mary Trump și reporterii ziarului s-ar fi unit „într-un complot perfid” pentru a obține documente confidențiale.

Jurnaliștii britanici scriu că nepoata lui Trump ar încălcat un acord care îi interzicea divulgarea documentelor. Mary Trump a recunoscut că ea este sursa poveștii într-un memoriu general în 2020.

Trump a respins în mod constant afirmațiile făcute de nepoata sa în cartea publicată cu titlul – Prea Mult și Niciodată Suficient: Cum a Creat Familia Mea Omul Cel Mai Periculos din Lume – și a dat-o în judecată încercând, fără succes, să blocheze publicarea acesteia.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Marți, un proces intentat în fața unei instanțe de stat i-a acuzat pe jurnaliștii New York Times, Susanne Craig, David Barstow și Russell Buettner că au intrat în contact și au colaborat cu nepoata lui Trump motivați de răzbunare nejustificată.

„Un grup de jurnaliști de la New York Times, în mijlocul unei cruciade extinse pentru a obține dosarele fiscale confidențiale ale lui Donald J Trump, au intrat au contactat-o pe Mary… și au convins-o să scoată dosarele din biroul avocatului ei,”s-a dezvăluit în timpul procesului. 

Despăgubiri în valoare de 100 de milioane de dolari

Donald Trump susține că „a suferit daune semnificative” și afirmă că solicită despăgubiri de cel puțin 100 de milioane de dolari (73 milioane GBP).

În cartea sa, Mary Trump descrie modul în care a furnizat documente fiscale celor de la New York Times, care au fost folosite pentru a fi publicate într-un articol de anchetă de 14.000 de cuvinte în „schemele fiscale dubioase ale domnului Trump în anii 1990, inclusiv cazuri de fraudă directă, care au crescut foarte mult averea pe care a primit-o de la părinți ”.

Una dintre reporterele numite în proces, doamna Craig, a scris pe Twitter ca răspuns la acuzații: „Am bătut la ușa lui Mary Trump. Ea a deschis-o. Cred că pot numi asta jurnalism”.

O purtătoare de cuvânt a New York Times, Danielle Rhoades Ha, a declarat că acoperirea ziarului cu privire la impozitele lui Trump „a ajutat la informarea cetățenilor printr-o raportare meticuloasă asupra unui subiect de interes public superior” și că procesul a fost „o încercare de a reduce la tăcere organizațiile independente de știri”.

Anul trecut, Mary Trump a intentat propriul proces prin care îl acuza pe fostul președinte Trump și pe alți doi membri ai familiei, de înșelăciune și conspirație, susținând că Donald Trump, sora lui, Maryanne Trump Barry și fratele, Robert Trump – decedat în august anul trecut – au înșelat-o în legătură cu o moștenire.