Preşedintele SUA, Donald Trump, le-a mulţumit, sâmbătă, simpatizanţilor adunaţi în faţa Casei Albe, în primul apariţie publică de când a fost externat, prezentând o serie de planuri pentru combaterea pandemiei, pentru relansarea economică şi criticând dur opoziţia democrată.
„În primul rând, mă simt extraordinar”, a declarat Donald Trump în discursul pe tema „Legii şi ordinii”.
Liderul de la Casa Albă le-a mulţumit simpatizanţilor, comunităţilor din SUA şi forţelor de ordine pentru susţinere şi a anunţat reluarea participării la evenimente electorale.
„Sunt onorat să îi salut pe participanţii la ceea ce numim un protest paşnic. Le sunt recunoscător angajaţilor autorităţilor şi tuturor celor care colaborează atât de bine cu noi”, a afirmat Donald Trump, criticându-i dur pe liderii opoziţiei democrate, în principal de contracandidatul său, Joseph Biden, şi pe senatoarea Kamala Harris, candidatul democrat la funcţia de vicepreşedinte al SUA.
„În numele meu şi al Primei Doamne, susţinerea pe care am primit-o a fost extraordinară. Vom relua participarea la evenimente electorale. Nu vom permite ca ţara noastră să devină o naţiune socialistă. Nu putem permite să se întâmple aşa ceva. Asta s-ar întâmpla sau chiar mai rău”, a continuat Trump.
„Vreau să ştiţi că ţara noastră va învinge acest teribil virus al Chinei, cum îl numim noi, producem terapii puternice şi medicamente (…). Vaccinul va apărea foarte rapid, în timp-record, foarte curând, avem companii extraordinare care lucrează în acest sens. Prin puterea spiritului american, ştiinţa şi medicina vor eradica virusul Chinei”, a subliniat Donald Trump.
„Democraţii conduc de circa 100 de ani aproape fiecare oraş american, iar politicile lor nu au adus altceva decât calamităţi, sărăcie şi probleme. Somnorosul Joe Biden i-a trădat pe afro-americani şi pe latino-americani, dacă vă gândiţi că poate conduce această ţară, vă înşelaţi”, a subliniat Trump.
Preşedintele SUA a promis că va readuce în SUA locurile de muncă transferate în China şi a semnalat că va continua să limiteze imigraţia. „Au transferat locurile de muncă în China, dar le aducem înapoi. Vom combate imigraţia ilegală în masă, zidul (la frontiera cu Mexicul -n.red.) are deja 380 de mile (610 km) şi în curând va fi finalizat. Blocarea în războaie externe este ridicolă”, a continuat Trump.
„V-aţi adunat la Casa Albă pentru că înţelegeţi că, pentru a proteja vieţilor americanilor de culoare şi ale tuturor americanilor, trebuie să aveţi susţinerea poliţiei. Dacă ajung la putere politicienii de stânga, vor lansa o cruciadă la nivel naţional împotriva forţelor de ordine, au făcut deja acest lucru”, a acuzat Trump, criticând dur politicile lui Joe Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.
Donald Trump a criticat protestele violente antirasism şi le-a mulţumit forţelor de poliţie pentru menţinerea ordinii. De asemenea, preşedintele SUA a reluat acuzaţiile referitoare la riscurile producerii unor fraude electorale în scrutinul prezidenţial şi parlamentar din 3 noiembrie. „Ne aflăm astăzi aici pentru a transmite un mesaj unitar adresat agenţilor de poliţie din întreaga noastră ţară, de orice rasă ori culoare, vă iubim şi vă susţinem, vă onorăm, este o profesie periculoasă, faceţi o treabă extraordinară şi vreau să vă mulţumesc”, a subliniat Trump, catalogând drept „socialiste” politicile Partidului Democrat (opoziţie).
Donald Trump a promis un program pentru ajutarea comunităţilor de culoare din SUA şi a reiterat că va reforma sistemul medical din SUA prin oferirea unor servicii accesibile.
„Începem acum cea mai rapidă relansare economică din istorie, am creat un record de 11,4 milioane de locuri de muncă doar în ultimele patru luni, în cel mai rapid ritm, Statele Unite au cea mai redusă contracţie economică dintre naţiunile mari din lume, este cea mai mică scădere, este incredibil, oponenţii noştri vor să distrugă relansarea economică prin noi măsuri de carantină, vor să închidă totul, noi nu vom permite aşa ceva, de aceea este atât de important să mergeţi la vot. (…) Vreau să le mulţumesc tuturor medicilor, laboratoarelor şi oamenilor de ştiinţă care muncesc atât de mult, suntem înaintea tuturor. Dar vreau să vă mulţumesc şi dumneavoastră, pentru că aţi venit (…)”, a încheiat Trump.