Donald Trump promite să elibereze din închisoare persoanele condamnate pentru participarea la asaltul asupra Capitoliului

Donald Trump a promis că va elibera persoanele condamnate la închisoare pentru implicarea lor în asaltul asupra Capitoliului din 2021 imediat ce va reveni la putere, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, potrivit Le Figaro.

„Primul meu act în calitate de viitor președinte va fi să închid frontiera și să-i eliberez pe ostaticii încarcerați pe nedrept pe 6 ianuarie”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth.

În trecut, Donald Trump a ridicat deja problema unei eventuale reveniri a sa la Casa Albă, angajându-se în timpul unei emisiuni de televiziune în decembrie să nu se comporte ca un dictator, cu excepția „primei sale zile”. În ianuarie, la un eveniment de campanie în Iowa (nord), miliardarul i-a cerut președintelui democrat Joe Biden să „elibereze ostaticii”, termen pe care îl folosește în mod regulat pentru a se referi la persoanele încarcerate pentru participarea lor la asaltul asupra templului democrației americane.

Protestatarii au invadat Capitoliul pe 6 ianuarie 2021, în încercarea de a împiedica transferul de putere către Joe Biden. Aproximativ 1.358 de persoane au fost inculpate de la acea dată, potrivit celor mai recente cifre ale Departamentului de Justiție publicate săptămâna trecută. Aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea.

Citește și

Exit mobile version