Donald Trump şi Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi adversarul său democrat, Joseph Biden, s-au acuzat reciproc, în cadrul dezbaterii electorale, că au primit fonduri din surse suspecte, în special din China şi Rusia.

Eu nu am primit niciodată bani din Rusia. Eu nu primesc bani din Rusia. Nimeni nu a avut o abordare mai dură faţă de Rusia decât mine”, a spus Trump, reluând acuzaţiile privind afacerile suspecte ale lui Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, în Ucraina şi China.

Joseph Biden a respins imediat acuzaţiile. „Eu nu am luat niciodată un singur cent din altă ţară”, a spus Biden, afirmând că Donald Trump s-a îmbogăţit de pe urma străinilor, inclusiv a chinezilor. De asemenea, Joe Biden a acuzat că Donald Trump evită să plătească impozite şi refuză dezvăluirea documentelor fiscale.

Donald Trump a subliniat că a plătit impozite „de milioane de dolari” în Statele Unite.

Exit mobile version