Cazul a două tinere gay din Timișoara care au schimbat 15 joburi. Angajatorii nu le-au acceptat orientarea sexuală

  • Proiectul deputatului Ovidiu Raeţchi utilizează terminologia din Germania
  • Proiectul interzice discriminările de gen, orientare sexuală sau culoare
  • Mickey şi Alina spun că legea ar elimina problemele cuplurilor LGBT
  • 15 din cele 27 de state UE au adoptat legea parteneriatului civil

România a rămas în urma Vestului la toleranța legiferată, dacă i se poate spune asa. E poziția –deloc nouă – a comunității LGBT, care militează pentru adoptarea unui parteneriat civil.

Vorbele Papei le-au venit în sprijin membriilor săi. Așteaptă ca proiectul înaintat deputaților să reglementeze statutul cuplurilor de același sex și la noi.

Ce înseamnă adoptarea parteneriatului LGBT

Un cuplu format din două femei – care trăiesc, lucrează și iubesc în Timișoara – spun că s-au lovit de multe ori de prejudecăți.

15 joburi schimbate pentru că angajatorii n-au fost de acord cu orientarea lor sexuală. Înstrăinarea de familie le-a afectat și ea. Un parcurs diferit de-al prietenei lor, care s-a mutat în Germania pentru a scăpa de discriminare.

Mickey Raicu: „Eu nu mai am pe nimeni, dar în schimb am două proprietăţi. Iar familia mea este doar iubita mea. Şi, în momentul de faţă, eu dacă aş păţi ceva rău, Doamne fereşte fac un infarct, sau un accident de maşină, eu ce fac? La cine rămân două proprietăţi? Vine statul să le ia?”.

Alina Mihailovici: „Spre libertatea de a fi noi înşine, de a nu ne ascunde după ce vrea societatea, de a fi liberi. Eu îmi doresc un copil, la fel şi ea. Însă, la noi e complicat, pentru că nu poţi. Dacă e să îl fac, de făcut nu e complicat. Dar dacă e să-l fac, pe cine pun la tată, pe certificat?”.

Alexandra Giurici: „Te poţi căsători, este legală căsătoria în Germania. La locul de muncă, e specificat în contractul de angajare, faptul că angajatorul nu are voie, la adresa angajatului, să aducă niciun fel de jignire”.

Discuția pe seama parteneriatului civil împarte în două Uniunea Europeană. Asta pentru că jumătate dintre țări au adoptat legi în această privință, iar jumătate – printre care și România – nu.

Ţări din Europa care au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi gen

  1. Austria
  2. Belgia
  3. Franţa
  4. Germania
  5. Irlanda
  6. Islanda
  7. Luxemburg
  8. Malta
  9. Marea Britanie
  10. Norvegia
  11. Olanda
  12. Portugalia
  13. Slovenia
  14. Spania
  15. Suedia

15 din cele 27 țări UE au legiferat parteneriatele cuplurilor de același sex. România ar putea deveni a 16-a dacă proiectul aflat în Parlament va avansa.

Dacă Papa Francisc a deschis ușa Bisericii Catolice către cuplurile de același sex, Biserica Ortodoxă Română spune că nu-și schimbă poziția. „Poziția BOR cu privire la parteneriatul civil, un surogat al căsătoriei, este bine cunoscută” – spune purtătorul de cuvânt al Bisericii.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române: „Poziția Bisericii Ortodoxe Române și a bisericilor ortodoxe în general despre parteneriatul civil, un surogat al căsătoriei, este bine cunoscută”

Atenție, însă! Nici în interiorul bisericii catolice nu există un acord general valabil – Corriere della Serra a publicat astăzi un interviu cu un cardinal de origine germană care spune că Papa nu este mai presus de cuvântul lui Dumnezeu.

„(…) PAPA NU ESTE MAI PRESUS DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, care a creat ființa umană bărbat și femeie, căsătoria și familia. (…) Prima loialitate este față de Dumnezeu; Papa este vicarul lui Hristos, nu este Hristos. ÎI SUNT CREDINCIOS LUI DUMNEZEU”, a declarat cardinalul Gerhard Ludwig Muller, conform Corriere della Serra.

Gerhard Ludwig Muller a mai zis în ziarul italian că nu-i condamnă pe homosexuali, dar că trebuie ajutați în conformitate cu religia creștină.

„(…) Nu vrem să condamnăm oamenii cu tendințe homosexuale, dimpotrivă! Trebuie însoțiți și ajutați, dar în conformitate cu doctrina creștină” – cardinalul Gerhard Ludwig Muller.