• Două trenuri de marfă s-au ciocnit, în noaptea de miercuri spre joi, în zona localității Fetești.
  • Circulația feroviară a fost grav afectată și trenurile au fost deviate.

UPDATE 10:55: CFR anunță că trenurile de călători care circulă spre și dinspre Litoral și-au reluat traficul pe ruta directă București – Constanța, însă pe intervalul de stații Ovidiu – Fetești – Bărăganu, garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel.

Două trenuri de marfă s-au ciocnit, în noaptea de miercuri spre joi, în zona localității Fetești, județul Ialomița. Nu sunt raportate victime, dar circulația între București și Constanța este dată peste cap.

Potrivit ISU ialomița, accidentul feroviar a avut loc la Fetești, cu puțin înainte de miezul nopții.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Două trenuri de marfă, unul care staționa și altul care circula, s-au ciocnit.

Salvatorii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, în sprijin sosind și un echipaj SAJ Ialomița.

ISU Ialomița transmite că în urma ccidentului nu au fost victime, ci doar pagube materiale.

Pentru asigurarea legăturii cu staţiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureştiul vor circula pe ruta deviată prin Feteşti – Movila – Ţăndărei, cu tracţiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploieşti – Buzău – Făurei – Feteşti.