• Un funcționar public din Indonezia și-a numit fiul „Dinas Komunikasi Informatika Statistik” („Departamentul de Comunicare Statistică”).
  • Bărbatul a spus că soția sa a fost mulțumită de alegere.
  • Rudele și apropiații contestă decizia luată de cei doi părinți.

Un funcționar public din Indonezia a decis să își boteze fiul „Departamentul de Comunicare Statistică”, în cinstea locului său de muncă. Slamet „Yoga” Wahyudi, din regența indoneziană Brebes, a spus că a convenit cu soția sa în timpul sarcinii să i se permită să aleagă numele nou-născutului său dacă va naște un băiat.

În decembrie a venit pe lume fiul lor, iar funcționarul public l-a numit „Dinas Komunikasi Informatika Statistik” („Departamentul de Comunicare Statistică”). Tatăl a declarat, unui site de știri local, că soția sa, Ririn Linda Tunggal Sari, nu s-a împotrivit deciziei sale. „La început a sunat ciudat, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost de acord și soția mea”, a spus Slamet „Yoga” Wahyudi, potrivit Mirror.co.uk.

Prietenii și familia cuplului, inclusiv proprii lor părinți, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la alegerea neortodoxă, dar „Yoga” spune că le-a acceptat scepticismul. Însă, numele copilului din viața de zi cu zi va fi „Dinko”, denumirea scurtă a departamentului.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Slamet Wahyudi, în vârstă de 38 de ani, este funcționar public de mai bine de 10 ani, dar nu este clar dacă autoritățile indoneziene vor accepta oficial acest nume.