• Un judecător federal din SUA a suspendat aprobarea pilulei de avort la nivel național.
  • La câteva minute după ce a fost anunțată decizia din Texas, un judecător federal din statul Washington a emis o ordonanță preliminară care spunea în esență contrariul.
  • FDA a aprobat mifepristona în urmă cu aproape 20 de ani. Decizia vine la aproape un an după ce Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituțional la avort, care era în vigoare de la începutul anilor 1970.

Vineri, un judecător federal din Statele Unite a oferit o victorie semnificativă oponenților avortului, retrăgând autorizația de introducere pe piață a unei pilule pentru avort care fusese aprobată de mai bine de 20 de ani și folosită anual de jumătate de milion de americani, scrie CNBC.

La zece luni după hotărârea Curţii Supreme care a dat fiecărui stat american libertatea de a interzice întreruperea sarcinii pe teritoriul său, Matthew Kacsmaryk a emis, din Texas, o decizie care se presupune că se va aplica întregii ţări.

Totodată, unul dintre colegii săi, din statul Washington, a decis însă că autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului (RU 486), pastilă utilizată în combinaţie cu o altă pilulă, nu poate fi retrasă în cel puţin 12 state democrate.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Decizia judecătorului Kacsmaryk nu va intra în vigoare timp de o săptămână, deoarece magistratul a optat să acorde timp guvernului federal să facă recurs.

În hotărârea sa, el reia studiile asupra riscurilor atribuite pilulei pentru avort şi acuză, de asemenea, FDA că nu şi-a respectat procedurile cu scopul de a îndeplini un obiectiv politic.

Chiar dacă justiţia ar suspenda în cele din urmă autorizaţia FDA, va dura probabil câteva luni până la aplicarea deciziei. Potrivit experţilor în domeniul sănătăţii, autoritatea de reglementare a medicamentelor trebuie să urmeze o procedură strictă înainte de a retrage autorizaţia unui produs.

Femeile şi medicii ar putea, de asemenea, să recurgă la o altă pastilă, misoprostol, a cărei utilizare este combinată astăzi cu mifepriston pentru o mai mare eficienţă şi pentru diminuarea durerilor.