Personajul împietrit de mai sus este Pu Songling, marele istoric al bizarului. A trăit în vremea ultimei dianastii imperiale a Chinei.
A trăit e un fel de a spune, omul avea treburi mult mai împortante.
A scris o groază de povești de groază despre fantome, spirite-vulpi, demoni, magicieni și dresori de greieri.
Înțelegeți prin groază ceva ce te înspăimântă, doar fiindcă nu ești încă familiarizat cu fenomenul (ca Nicușor cu Președinția).
Dresorii de greieri sunt oamenii cei mai blajini de pe pământ. Discipolii lor așișderea – niște rude sărace ale fluturilor. În imaginarul Extremului Orient, greierii ocupă însă un loc privilegiat – simboluri ale norocului și longevității.
Pentru nobilii vechilor dinastii chineze. greierii erau un must have, purtați la brâu, după rang, în colivii de aur, de fildeș, de jad, din carapace de borască țestoasă.
De curând, adică de acum vreo o mie de ani, atracția toamnei sunt luptele cu greieri. Astăzi au devenit chiar o industrie aducătoare de profituri uriașe. Sunt lupte gingașe, se desfășoară în pocale frumos ornate sau în arene miniaturale. Nu durează mai mult de șaizeci de secunde. Pierde greierele care fuge din fața adversarului.
… Chineza este o limbă tonală. Mă gândesc că acolo greierii nu cântă, ci vorbesc. Asta, deși n-a spus-o, o știa și Lao Pu Songling, cel ce și-a meritat titlul de Lao (distribuit maeștrilor care împlinesc șaptezeci de ani), cu cinci ani înainte de moarte. Numai că verbul „a muri” nu există în chineză. Trebuie să faci o întreagă dresură cu vorbele ca, găsind cuvântul acoperitor pentru personalitatea celui care nu mai este, să îl poți dezlega de viață, dându-i o idee încotro s-o ia.