• Pentru a face modificări, spitalele au nevoie de avizul DSP
  • Spitalul din Piatra Neamț a mutat secția ATI de la etajul 3 la etajul 2, pentru a putea trata mai mulți pacienți cu COVID-19 în stare gravă
  • 10 oameni au murit în incendiul din Spitalul din Piatra Neamț

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț transmite, duminică seara, că pentru a mări capacitatea de tratare a pacienților de pe secția ATI, Spitalul Piatra Neamț a ridicat un perete, dar pentru această modificare nu a fost solicitat aviz, deși acesta este obligatoriu.

Pentru mărirea capacității secției A.T.I. pentru pacienții pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcționale de la etajul II – prin construirea unui perete. Aici urmau să fie tratați pacienții pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienții pozitivi erau tratați la etajul III. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a  solicitat avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț”, anunță DSP, printr-un comunicat de presă.

Conform legii, oricare unitate sanitară cu paturi are obligația de a solicita și de a obține, anterior intervenirii vreunei modificări, fie de structură, fie de circuite funcționale, avizul direcțiilor de sănătate publică județene.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a funcționat, anterior desemnării acestei unități sanitare ca spital suport COVID-19, la etajul 2, fiind autorizată sanitar cu un număr de 24 de paturi.

La data de 26 martie 2020, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a solicitat avizul D.S.P. Neamț în vederea modificării structurii secției A.T.I., astfel:

  • 10 paturi pentru pacienții pozitivi COVID-19 cazuri grave – pacienți intubați și cu potențial de agravare, la etajul III – Pavilionul Chirurgical
  • 24 de paturi de la etajul II pentru pacienții suspecți în așteptarea rezultatelor și pacienții negativi, care încă se aflau internați în spital și necesitau tratament pe terapie intensivă”, conform sursei citate

Această  solicitare a fost avizată favorabil de D.S.P. Neamț.

La data de 13 aprilie 2020, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a revenit cu o nouă modificare de structură în vederea avizării de către D.S.P. Neamț, care nu a vizat Secția ATI.

Unitatea sanitară a funcționat cu această structură avizată de D.S.P. Neamț, până la data de 14 noiembrie 2020. Reconfigurarea secției A.T.I. și mutarea pacienților COVID pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020”, conchide DSP Neamț.