• Angajații feroviari din toată Grecia au intrat într-o grevă de o zi după accidentul feroviar de marți soldat cu cel puțin 46 de persoane.
  • Incidentul s-a petrecut marți, chiar înainte de miezul nopții.
  • Greva feroviară a început la 6 dimineața, afectând serviciile feroviare naționale și metroul din Atena.

Angajații feroviari din toată Grecia au intrat într-o grevă de o zi după accidentul feroviar de marți soldat cu cel puțin 46 de persoane, relatează BBC.

„Durerea s-a transformat în furie pentru zecile de colegi și concetățeni morți și răniți” , a spus sindicatul muncitorilor într-un comunicat. Greva vine după o serie de proteste în Atena, Salonic și orașul Larissa, aflat lângă locul tragediei.

În acest timp, salvatorii continuă să caute prin vagoanele arse și contorsionate, în căutarea victimelor. Este un moment dificil, spune salvatorul Konstantinos Imanimidis: „În loc să salvăm vieți, trebuie să recuperăm cadavre” .

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Incidentul s-a petrecut marți, chiar înainte de miezul nopții. Un tren de pasageri care transporta 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă, după ce ambele au ajuns pe aceeași linie. Primele vagoane au luat foc imediat.

Greva feroviară a început la 6 dimineața, afectând serviciile feroviare naționale și metroul din Atena.

Mulți oameni din Grecia spun că se așteptau la un astfel de accident, iar sindicatul a acuzat „lipsa de respect” a guvernelor succesive față de căile ferate grecești, ceea ce a dus la acest „rezultat tragic” .

Șeful de gară arestat

Șeful de gară din Larissa a fost acuzat de omor din culpă din neglijență și urmează să se prezinte în instanță. El a negat orice greșeală, punând accidentul pe seama unei defecțiuni tehnice.

Ministrul elen al transporturilor și-a dat demisia în urma tragediei, spunând că își asumă responsabilitatea pentru „eșecurile de lungă durată” ale autorităților, care nu au reușit să repare un sistem feroviar învechit.

Guvernul a promis o anchetă independentă. Dar sugestia premierului Kyriakos Mitsotakis că a fost vorba despre o „eroare umană tragică” a provocat furie în țară.

Miercuri dimineața, oamenii s-au bătut cu forțele de ordine la Atena, la un protest organizat în fața birourilor companiei de transport feroviar Hellenic Train.

Oamenii au aruncat cu pietre și au aprins focuri în stradă, iar polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene. Proteste au fost și la Salonic, unde oamenii s-au adunat în fața gării: „Înainte, nu plecați capul, singura soluție este rezistența! ” .

Grecia a declarat trei zile de doliu național, în memoria celor decedați. Mulți erau studenți, care se întorceau acasă. Unii pasageri au mai putut fi identificați doar prin probe ADN.

Cum a reacționat comunitatea internațională?

În timp ce Grecia se resimte după cea mai mortală catastrofă feroviară din istoria sa, Papa Francisc și liderii europeni au transmis mesaje de compasiune. Printre aceștia s-a numărat și ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, a cărui țară se reface după cutremurele devastatoare de luna trecută.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a trimis un mesaj în limba greacă, scriind: ,,Poporul ucrainean împărtășește durerea familiilor victimelor. Le dorim o recuperare rapidă tuturor răniților” .