• Elveția permite schimbarea genului cu o simplă cerere la Starea Civilă.
  • Orice elvețian de peste 16 ani poate să își schimbe genul fără diagnostic medical.
  • Elveția a votat acum trei luni legalizarea căsătoriei între persoane de același sex.

După ceasuri și ciocolată, Elveția dă lumii încă un exemplu. De la 1 ianuarie, localnicii care au peste 16 ani pot să își schimbe genul și numele cu o simplă cerere, la biroul stării civile. Fără terapie hormonală, diagnostic medical sau multă birocrație.

Persoanele mai tinere şi cele aflate sub protecţia adulţilor vor avea nevoie de acordul tutorelui.

Aceasta este o schimbare remarcabilă faţă de setul actual de standarde existente la nivel regional în Elveţia, care de cele mai multe ori necesită un certificat de la un profesionist medical care confirmă identitatea transgender a unei persoane.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

În Europa, doar Irlanda, Belgia, Portugalia și Norvegia sunt la fel de permisive. Noul curent care dă drepturi tuturor minorităților sexuale a fost ironizat, însă, în parlamentul european, de un politician socialist din Germania.