• Emil Boc a fost invitat, miercuri, în cadrul emisiunii „Ochii Pe Mine!”.
  • Emil Boc: „Din nefericire, la nivel național, nu se ponderează rata de infectare cu numărul de teste”.
  • Emil Boc: „Ăsta este prețul democrației pe care îl plătim!”.

Dilema a fi sau a nu fi carantină a tulburat apele în peisajul politic românesc. Un subiect intens discutat care a suscitat diverse interpretări și reacții în spațiul politic și nu numai. Emil Boc, primarul Clujului, îți spune – în emisiunea „Ochii pe mine!” – ce îi așteaptă pe clujeni și ce ar însemna o carantinare pentru orașul al cărui edil este. Care sunt măsurile pe care mizează și cum stau clujenii la capitolul vaccinare și, implicit, imunizare în masă?

Emil Boc, despre responsabilitate și economie în vremea Covid-19

,,Eu vorbesc în fiecare intervenție pe care o am faptul că respectarea regulilor ne ajută cu păstrarea locurilor de muncă. Cred că este un gest altruist, dacă ne gandim la prietenul nostru din oraș care își poate pierde locul de muncă, pentru că noi nu respectăm regulile.”

Emil Boc: „Din nefericire, la nivel național, nu se ponderează rata de infectare cu numărul de teste”

,,Realitatea este că avem un trend ascendent care este coroborat cu un număr mare de teste care se face la Cluj, ca de altfel la București, la Timișoara. Aici, din nefericire, la nivel național, nu se ponderează rata de infectare cu numărul de teste. Sunt județe care nu testează aproape deloc și au rata de infectare mică. (…) Dincolo de asta, pot să vă spun că nu veți găsi în Cluj nici un om în transportul în comun care să nu aibă mască. Dacă mergeți pe stradă, rar foarte rar dacă vezi pe cineva fără mască.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

E adevărat că, în unele zone și aglomerația la noi în oraș există, tocmai de aceea o mai bună prezență a forțelor de ordine, va descuraja aglomerațiile. Pe de altă parte, este încă un entuziasm mare pentru vaccinare și asta mă bucură foarte mult pentru că este calea direct pentru a ieși din pandemie”

Emil Boc: ,,Din iunie încolo, vom respira un alt aer. Și la Cluj, și-n România, și-n Europa!”

,,Și când spun asta mă refer la o trecere a vârfului pandemiei. Mă uit la ce se întâmplă în  Italia cu ofensiva asta masivă spre vaccinare. Probail că și Romania când va avea toate dozele asigurate va trece la ofensiva asta pe orizontală, prin implicarea a tot ce înseamnă halat alb în vaccinare. Cred că și noi va trebui să facem, la un moment dat, ofensivă generalizată împotriva acestui Covid.”

Emil Boc, despre tensiunile din coaliție pe cifrele epidemiei: ,,Românii trebuie să fie liniștiți…”

,,E o discuție pe facebook între domnia sa (n.r. -Vlad Voiculescu) și doamna Violeta Alexandru. Am înțeles că azi a lămurit acest aspect, că nici într-un caz nu se pune în discuție seriozitatea sau corectitudinea datelor, ci evoluții în timp ale acestor proceduri. Deci, românii trebuie să fie liniștiți și să aibă convingerea că s-a procedat profesionist în această țară, în concordanță cu regulile europene.”

Emil Boc: ,,Ăsta este prețul  democrației pe care îl plătim!”

,,Știți cum este? – Ăsta este prețul  democrației pe care îl plătim! Vrem regim dictatorial autoritar, nu mișcă nimeni în front, nu mai comentează nimeni dacă ne vaccinăm sau nu. Vrem democrație, asta este!? Și mie îmi vine uneori să-mi mușc limba când aud unele sau altele, dar îmi dau seama – mai ales, că predau și Drept Constituțional la Universitate – că, până la urmă, libertatea este chintesența democrației. De aici începe ora exacta a democrației și asta este diferența dintre democrație și dictatură. Există și alte păreri în afară de cele pe care le susținem noi și nu trebuie neapărat să fim de acord cu ele.”

Emil Boc, despre viața de fost premier versus cea de primar al Clujului

,,Craioveanu: Ați mai da viața de primar de la Cluj pe cea de premier la București?

Emil Boc: Nu, nu… Am prins cea mai complicată perioadă economică după cel de-al doilea Război Mondial. Acum este cea mai complicată din punct de vedere medical. Aici cred că este locul meu, aici cred că pot să fac ce e mai bine pentru clujeni, având în vedere expertiza pe care o am. La București, sunt convins de faptul că, clasa politică are resurse să meargă mai departe.”

Emil Boc: ,,Vaccinarea va fi pașaportul nostru spre libertate”

Emil Boc: ,,Nu exisă ceva care să-ți tulbure mințile mai rău decât puterea și riscul de derapaj a existat tot timpul”

Ce spune Emil Boc despre școlile din Cluj: ,,Nu ne-am jucat de-a șoarecele și pisica, că înnebunim oamenii”

,,Nu ne-am jucat de-a șoarecele și pisica, pentru că nu are nu are niciun ros, că înnebunim oamenii. Am spus foarte clar nu se carantinează orașul pentru că nu este cazul. Nu se închid școlile pentru că le legăm de carantină. Dacă nu am carantinat orașul, nu se închid nici școlile! Copiii merg în continuare la școală cum au mers până acum. Sperăm ca măsurile pe care le avem acum, combinat cu ce va ieși la nivel național să nu ne oblige în viitorul apropiat să luăm alte decizii. Am încredere în clujeni că, împreună, putem depăși această perioadă și să rămânem fără carantină și cu școli deschise în perioada urmatoare.”

Emil Boc, vești bune pentru clujeni: ,,Cred că biserica nu trebuie scoasă din viața noastră!”

,,Eu spun așa: oamenii, cu respectarea regulilor stabilite de autorități, vor merge la biserică și este firesc să fie asa. Cred ca biserica nu trebuie scoasă din viața noastră, este parte a spiritualității romanesti. Cu respectarea acestor reguli prin care să nu punem în pericol sănătatea celorlalți, viața religioasă trebuie să-și urmeze și ea cursul. Eu nu sunt adeptul măsurilor extreme. Unii să traiască, ceilalți să nu trăiasca. Eu cred că, prioritizând lucrurile și găsind acea cale de mijloc, putem să mergem mai departe”