• Joi seară, președintele Emmanuel Macron și-a prezentat programul electoral.
  • Macron a pledat pentru consolidarea suveranităţii Franţei şi a Uniunii Europene.
  • Președintele Franței susține că actualul conflict din Ucraina este o amenințare inedită pentru frontierele țării sale.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat, joi, că nu regretă afirmaţia din anul 2019 privind „moartea cerebrală” a NATO şi a pledat pentru o „clarificare strategică” şi pentru reconfigurarea „ordinii europene în materie de securitate„.

Întrebat joi de jurnalişti în cursul unui eveniment electoral dacă regretă afirmaţia că NATO este „în moarte cerebrală„, Emmanuel Macron a declarat, potrivit cotidianului Le Figaro: „Asum total această afirmaţie în actualul context. Rusia a produs un electroşoc. Dacă în 2019 aş fi considerat că trebuia să ne retragem din NATO, aş fi făcut acest lucru. Nu am susţinut niciodată o astfel de soluţie„.

„Am considerat permanent că Alianţa Nord-Atlantică ne este suficientă, dar am considerat şi că era necesară o clarificare strategică, pe care suntem pe cale să o realizăm”, a subliniat Emmanuel Macron.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”

Războiul creează o ameninţare inedită la frontierele noastre, care evidenţiază din nou necesitatea acestei clarificări strategice. De altfel, eu cred în continuare că avem nevoie de reconstruirea ordinii europene în materie de securitate„, a argumentat preşedintele Franţei.

În programul electoral, prezentat joi seară, Emmanuel Macron a pledat pentru consolidarea suveranităţii Franţei şi a Uniunii Europene. „Trebuie să reinvestim în modelul complet al forţelor armate, pentru a avea o naţiune mai independentă în contextul crizelor, pentru a putea înfrunta un război de mare intensitate care poate reveni pe continentul nostru„, a subliniat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Figaro.

Emmanuel Macron şi-a atras critici dure pe plan internaţional în 2019, în principal din partea preşedintelui american din acel moment, Donald Trump, şi a preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce a afirmat că ţările din cadrul Uniunii Europene nu se mai pot baza pe Statele Unite în materie de apărare, astfel că Alianţa Nord-Atlantică era în „moarte cerebrală„. Emmanuel Macron a făcut declaraţia din 2019 în contextul în care Franţa şi Germania pledau pentru mecanisme europene de apărare, un plan criticat de Statele Unite şi Marea Britanie. Preşedintele SUA din acea perioadă, Donald Trump, critica frecvent contribuţiile financiare insuficiente ale ţărilor europene la apărarea comună în cadrul NATO. Uniunea Europeană a argumentat că planurile pentru eventuala dezvoltare a capabilităţilor proprii de apărare vor fi compatibile cu cele ale Alianţei Nord-Atlantice.