În căutarea unui job, mă pregătesc pentru concursul de bufnițe organizat de zeita Minerva (a Înțelepciunii, a Artelor, a Strategiei Militare). Mai sus e poza fotoșopată pe care am anexat-o la cererea de participare.
Îndeplinesc criteriul de bază, formulat poetic de Hegel în „Filosofia Dreptului” (n-am citit-o, evident): „Pasărea Minervei își ia zborul numai la venirea amurgului”. Dorm-tun, nu mă trezesc decât la apus.
Am prins din zbor ideea: înțelegerea unei epoci o poți obține abia la apusul ei, la vremea când începe să zboare bufnița.
Din păcate, impacienței mele îi e greu să aștepte sfârșitul Epocii Nicușor. În primul discurs după aflarea rezultatului alegerilor, ne dăduse o mantră – „Să continuăm să credem în România și, de mâine, la muncă!” – după care și-a văzut de treabă. Pauzele lungi au devenit principala lui ocupație. Știu din experiență că a nu face nimic este nu doar o artă, ci o muncă istovitoare.
Însă, fie și așteptând două mandate (câte a declarat că-și dorește), presimt că nu voi afla nimic nou la sfârșitul Epocii Nicușor. Important e ca textele mele să țină pasul cu suprarealismul personajului.