• Baschetbalistul turc al echipei Boston Celtics, Enes Kanter este cunoscut pentru criticile acide la adresa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdoğan.
  • După atacul terorist de ieri, de la Viena, jucătorul a sugerat într-o postare pe Twitter că există o legătură directă între Erdoğan și atacurile teroriste din Europa.
  • «Care sunt șansele ca aceste atacuri teroriste să aibă loc în Europa imediat după ce dictatorul Erdogan a spus: „Europenii nu vor putea să meargă pe stradă în siguranță!”, a scris Kanter.

Baschetbalistul Enes Kanter este un cunoscut oponent al președintelui turc și după atacul terorist care a avut loc ieri seară în Viena, a avut grijă să-și arate din nou sentimentele.

Enes Kanter este proscris în țara sa de origine, Turcia, după ce a condamnat de nenumărate ori regimul Erdoğan, totuși într-o postare a sa de ieri pe Twitter, jucătorul a dat o nouă dimensiune opoziției sale față de politica liderului turc.

Pivotul formației Boston Celtics a postat pe Twitter că Erdoğan „își exportă acum mentalitatea teroristă”, acuzându-l efectiv că, prin discursurile sale de incitare la ură, a înarmat teroriștii care atacă țările occidentale.

«Care sunt șansele ca aceste atacuri teroriste să aibă loc în Europa imediat după ce dictatorul Erdogan a spus: „Europenii nu vor putea să meargă pe stradă în siguranță!”? Își exportă mentalitatea teroristă. Trebuie oprit!!!».

Acesta este conținutul postării lui Kanter, pe care a însoțit-o de diverse videoclipuri, în care președintele turc exprimă amenințări la adresa cetățenilor Europei.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN